Linkuri accesibilitate

Nikol Pașinian: în viitorul guvern al Armeniei nu se vor afla oligarhi


Nikol Pașinian

Parlamentul Armeniei l-a ales pe Nikol Pașinian drept premier. El a fost singurul nominalizat și înaintea votului Pașinian a declarat că Armenia va rămâne în continuare membră a Uniunii Economice Euroasiatice și își va continua cooperarea atât economică, cât și militară cu Rusia.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat pe noul premier de la Erevan.

Pașinian va depune în cursul zilei jurământul și va avea cinci zile pentru a-și anunța guvernul și 15 zile pentru a anunța programul său de guvernare. Pașinian a declarat că va forma un guvern „al acordului național”.

Cu toate acestea, lideri ai partidului republican au avertizat că guvernul va trebui sa conlucreze cu parlamentul în care acest partid – al fostului premier Serj Sarkisian - deține în continuare majoritatea. Potrivit constituției armenești, daca premierul nu reușește în 20 de zile să formeze un guvern sau dacă parlamentul nu-i aprobă cabinetul sau programul de guvernare, sunt convocate automat alegeri anticipate.

Într-un interviu cu postul nostru de radio, Nikol Pașinian a spus că în viitorul său guvern nu se vor afla oligarhi și că nu vor exista monopoluri în economia armeană.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG