Linkuri accesibilitate

Președintele ceh Zeman ajută Moscova în disputa despre Novicioc


Doi președinți prieteni, Milos Zeman și Vladimir Putin în 2017
Doi președinți prieteni, Milos Zeman și Vladimir Putin în 2017

Cehia a produs o cantitate mică de agent neurotoxic de felul Noviciocului, care ar fi fost însă distrusă.


Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru vederile sale pro-ruse, a anunțat joi că în țara sa a fost produsă o cantitate mică de agent neurotoxic de felul Noviciocului, dar a fost distrusă. Declarația a dat apă la moară diplomației ruse, care a spus că ar confirma propriile ei supoziții, demascând ceea ce Moscova numește „minciunile” britanice.
După otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia la începutul lunii martie în Anglia, Rusia a respins mereu acuzațiile guvernelor occidentale, în frunte cu cel britanic, că ea s-ar afla în spatele atacului.

Răspunzând unuia din argumentele Londrei, anume că tocmai rușii fabrică agentul neurotoxic care i-a îmbolnăvit pe cei doi, oficialii ruși au spus că Noviciocul putea proveni din alte țări, ca Marea Britanie, Suedia, Cehia sau Slovacia.

Ideea vreunei „filiere cehești” a fost respinsă imediat de premierul ceh demisionar Andrej Babis, care spunea la sfârșitul lunii martie că „Rusia a întrecut orice limită”.

Ulterior, Cehia a expulzat trei diplomați ruși în semn de solidaritate cu Marea Britanie.

Președintele ceh Milos Zeman, a parat și el luna trecută afirmația rușilor, calificând-o drept „obrăznicie”. El a cerut însă serviciilor de securitate cehești să verifice dacă în țara sa se produce sau nu Novicioc.

„La noi s-a produs și s-a testat Novicioc, chiar dacă a fost în cantitate mică și a fost apoi distrus...” (Milos Zeman)

Demersul lui Zeman, politician cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse, a fost criticat de îndată de opoziția pro-occidentală de la Praga, care a spus că nu este corect să pună la îndoială, măcar o secundă, poziția propriului guvern.

Criticile s-au întețit și mai mult vineri, 4 mai, după ce Zeman a anunțat că a primit rezultatele „anchetei”. „La noi s-a produs și s-a testat Novicioc, chiar dacă a fost în cantitate mică și a fost apoi distrus, și ar fi ipocrit să pretindem că așa ceva nu a existat”, a spus Zeman într-un interviu transmis joi seară de TV Barrandov.

Afirmația liderului ceh a fost comentată de îndată de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de externe al Rusiei, Maria Zaharova. „Se ridică ceața, iar minciunile premierului britanic Theresa May se văd și mai bine”, a scris Zaharova pe Facebook. „Minciuna… că Novicioc ar fi fost produs în Rusia a fost dezmințită de președintele ceh, care a confirmat că țara lui a dezvoltat acea substanță toxică”, a mai scris Zaharova.

Liderul celui mai popular partid pro-european ceh de centru-dreapta, Petr Fiala, de la ODS, a spus: „Cu declarațiile sale, președintele Zeman ajută propaganda rusă. Asemenea formulări și „informații” nu sunt în interesul Cehiei și al securității ei”.

Iar Jiri Pospisil, liderul partidului TOP09, a spus că „președintele Zeman, din păcate, se erijează din nou în rolul de asistent al Rusiei în politica externă, împotriva aliaților Cehiei din NATO”.

Mai mulți deputați cehi au cerut vineri ca demersul și declarațiile președintelui să fie discutate în plenul camerei inferioare a Parlamentului de la Praga.

Milos Zeman, fost premier social-democrat transformat în ultimii ani în populist cu vederi anti-migrație și anti-islamiste, este cunoscut pentru prietenia și admirația față de Vladimir Putin, în compania căruia a spus odată la Moscova că „sunt prea mulți ziariști pe lume, așa că unii trebuie uciși”. Tot Zeman a recomandat Ucrainei să se împace cu gândul pierderii Crimeii și mai bine să ceară compensații pentru ea rușilor, poate sub formă de gaze naturale.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG