Acum că au ieșit florile de primăvară, am fost întrebat cum a ajuns sa se cheme irisul in românește „stânjenel”? Adică are floarea vreo legătură cu „lungimea”? Sau ne stânjenește ea, altfel zis are ceva cu faptul de „a căzni, a oprima, a stânjeni”?
Nici cu una nici cu alta. Ce legătură ar avea irisul cu măsura lemnului sau comprimarea?
Cel mai probabil avem acolo o adaptare botanico-mitologică de la slavii de sud, din Balcani. La slavii balcanici stânjeneii (irișii) sunt numiți perunike (la sârbo-croați), de la zeul păgân slav al furtunii și fulgerului și trăsnetului: Perun.
Perun era la slavii pre-creștini o combinație de Zeus și Ares. Piorun desemnează și astăzi fulgerul în poloneză. Perunike sunt stânjeneii la sârbo-croați.
Slavii credeau că irișii (stânjeneii) cresc pe locuri lovite de fulgerul sau trăsnetul lui Perun, de aici întreaga terminologie războinică în jurul morfologiei florii.
La sârbi și croați, multe denumiri regionale ale frunzelor și florii de iris, de stânjenel, derivă de la arme, de la nomenclatura militară a zeului respectiv precreștin: sabljarka (săbiuță) sau, în Istria, atât la croați cât și la istro-români: špade (spade în românește de la nord de Dunăre). Stânjenei = špade în Istria.
Planta trebuie văzută în ansamblu, așadar, nu doar floarea, ci împreună cu frunzele ei în formă de spade și cu mitologia slavă din spate.
Am avea atunci în română o simplă omofonie cu unitatea de măsură stânjen (doar dacă nu cumva stânjen a putut desemna și o suliță, precum la Homer dru desemna în același timp lemnul în general, dar și sulița, lancea dintr-un singur trunchi) și, știind că stânjenul botanic se spune regional și stângen, ar trebui să ne o orientăm mai degrabă spre termeni precum, de pildă, ștangă (din germana medievală, termen intrat și în sârbo-croată și care desemna atât o armă, cât și membrul viril, la români ca și la sârbi). La fel, în cehă pare a veni de la „coasă”: kosatec.
Doar o ipoteză, însă româna nu trebuie văzută izolat în asemenea cazuri, ci din perspectiva simbiozei cu slavii balcanici. Diminutivul din stânjenei (cel mai adesea la plural) reflectă diminutivul sârbesc din sabljarka (săbiuță) și, la fel, e relevant că špade (stânjenei în Istria) e cel mai adesea la plural.
Și, de asemenea, nu există nici o legătură între stânjen (unitate de măsură a lemnului) și verbul a stânjeni. Ambele vin din slavă, da, însă din rădăcini diferite.
Și, in sfârșit, să nu uităm că înrudita gladiolă își trage numele tot de la sabie: gladius în latină (de aici: gladiator), tot datorită formei frunzelor ascuțite și lungi.
