Linkuri accesibilitate

„Este aproape sigur că veți fi bineveniți acasă” în... Rusia


O campanie propagandistică lansată de Moscova și care îi vizează pe tineri.

„Este aproape sigur că veți fi bineveniți acasă” – un titlul ironic pentru o campanie serioasă, lansată săptămâna trecută de agenția rusă pentru diaspora „Rossotrudnichestvo”.

Campania se adresează tinerilor ruși care studiază în străinătate, mai ales în Occident, în primul rând în Marea Britanie. Și a fost lansată, desigur și ca un gest propagandistic, după ce Rusia a fost acuzată de amestec direct în tentativa de otrăvire a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, în Marea Britanie. Titlul în sine este o perifrază la declarația făcută de premierul britanic Theresa May, care în Parlament afirmase că „este aproape sigur” că Moscova stă în spatele atacului împotriva lui Skripal.

Într-un interviu cu agenția RIA-Novosti, un funcționar al agenției ruse declara că „în țările unde sunt studenți ruși s-au accentuat tendințele rusofobe” ceea ce, susține funcționarul, ar „limita semnificativ șansele studenților ruși de a se realiza”.

Potrivit Ministerului rus al Educației, circa 60 de mii de tineri ruși studiază în acest moment peste hotare, foarte mulți în Statele Unite și Marea Britanie.

Genri Sardarian, decanul facultății de management și științe politice de la renumitul Institut pentru Relații Internaționale al Ministerului de externe rus a declarat că facultatea sa și multe alte universități sunt dispuse să-i accepte pe studenții care se întorc din străinătate și vor să-și continue studiile acasă.

Relațiile între Rusia și Occident s-au deteriorat continu, după anexarea peninsulei Crimeea în 2014, iar atentatul cu agent neuro-toxic împotriva lui Skripal a fost un nou moment critic, care a dus la expulzarea a zeci de diplomați. Pe fundalul acestor tensiuni, Rusia și-a înmulțit avertismentele despre pericolele la care s-ar expuse rușii care pleacă în străinătate.

Mulți politicieni sau oameni de afaceri în relații strânse cu Kremlinul și-au trimis copii la studii în străinătate, de la ministrul de externe Serghei Lavrov, la purtătorul de cuvânt al președinției Dmitri Peskov și bancherul Mihail Friedman. Fata lui Peskov a provocat chiar un mic scandal în 2016, când a postat pe Instagram un comentariu că într-un an de studii în Franța a învățat mai mult decât într-un an la Universitatea de la Moscova.

Între timp nu mai este nici fluxul de studenți străini în Rusia atât de liber. În ianuarie, Departamentul de Stat a publicat o listă cu țări periculoase pentru americani, unde se regăsește și Rusia. Ca urmare, de exemplu, Universitatea Stanford din California și-a suspendat programul de burse pentru studii în Rusia.

Studenții ruși din Marea Britanie, cu care au stat de vorbă corespondenții Europei Libere, nu par impresionați sau convinși de apelul Moscovei să se întoarcă. Iar opinia lor este bine rezumată de Sofia Zaharova, studentă la istorie la Universitatea York: „ Nu mă întorc cu siguranță în Rusia... aici mă simt liberă, în Rusia trebuie să mă potrivesc în niște stereotipuri... îmi place că în Anglia oricine poate participa în viața societății, poate critica guvernul” – a declarat Sofia Zaharova, studentă la istorie la Universitatea York.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG