Linkuri accesibilitate

„Ea, literatura, ne poate apuca de păr și scoate din mlaștină”


Valentina Bordian
Valentina Bordian

Jurnalul săptămânal cu Valentina Bordian.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:22 0:00
Link direct

Născută în 11 ianuarie 1988 la orașul Glodeni. A absolvit Universitatea Alecu Russo din Bălţi, facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Master în mediere culturală inter-mediteraneeană la Universitatea Ca’Foscari din Veneția, Universitatea Autonomă din Barcelona, Paul Valéry din Montpellier și Moulay Ismaïl din Meknès. A lucrat mai mulți ani în mass-media și relații publice.

LUNI

În urmă nu mai e nimic. A fost ultimul roman citit înainte de a ajunge sub bisturiu. Câteva zile în urmă patru trocare mi-au străbătut stratul muscular al abdomenului, iar azi, i-am privit pe furiș cele patru incizii rămase, în schimb, cusute frumos.

Pe holurile lungi, văd femei și bărbați, mișcându-se ca niște uriași în somn, și purtând după ei mănunchiuri de drenuri. Fețele lor sunt crispate înainte de vreme. Dar asta e Țara Tinerilor Îmbătrâniți. Orbecăim împreună gata să intrăm pe poarta de intrare a lumii lui Saramago: orbi, diluându-ne într-un spațiu straniu, fără puncte de referință, sorbind începutul unei existențe bizare, în care numele, sexul sau vârsta nu mai au nicio importanță, iar decența aparține altor vremuri. Unor vremuri care nu vor veni.

Vecinele mele sunt femeie fără fiere, cu corpul hrănit din perfuzii. Glucoză și ser. Au fețe livide și mâinile slabe. Supa servită la prânz e un amestec de terci și fiertură de legume. În rest, e din varză, din multă varză. Și așa la nesfârșit.

MARȚI

Azi am terminat eseul Despre Franța de Cioran. Ți-l aduc, să te vindeci! mi-a spus Alex și bine-a făcut. Franța nu înseamnă doar cafenele și croasanți. Îmi place Franța în special pentru câteva lucruri. Că are o cultură a formei, expresia e înaintea naturii. Urâtul francez e lipsit de infinit. E urâtul clarității. E oboseala lucrurilor înțelese. Francezii într-adevăr preferă neadevărul bine spus unui adevăr rău formulat. Dialogul, arta conversației a pornit de acolo. O poartă în carne, în țesuturi. N-am întâlnit niciun francez incapabil să vorbească sau să asculte. Chiar și cele mai banale conversații de prânz sau de stradă deveneau mereu interesante. Înainte de a ajunge în Franța, am fost avertizată de aroganța francezilor. Iar eu n-am văzut-o deloc. Decât într-o formă firească, cu conștiința lucrurilor bine făcute, până la extreme, cu obsesia perfecțiunii și a unui pedantism în exces. Cred că am avea multe de învățat de la ea. Sunt convinsă că trăim în lumi paralele. Că există o lume ca Franța, în care tinerii știu bine să delimiteze binele de rău, se dedică cauzelor sociale, sunt preocupați de drepturile animalelor, de mediul ambiant, de încălzire globală, de oamenii străzii, poartă încălțăminte din piele vegetală și nu cumpără dulciuri cu ulei de palmier și o lume în care potențialii primari ne promit monumente, ne sperie cu mituri despre jandarmul român și e chiar hilar să-i auzi cum vorbesc serios despre: suburbiile vor fi alungate din Chișinău. Ai impresia că ei locuiesc într-o lume opusă, desprinsă de pământ, și plutesc într-un balon de spumă, cu tunsori cuminți, luându-și mereu iluziile drept adevăruri. Niște patrioți de care nu avem nevoie. Îi găsești chiar sub-mediocri, pe când, într-o altă realitate, cum e a Franței, chiar și mediocritatea are un anume stil, e greu să găsești chiar și în omul de pe stradă, exemple de stupiditate caracterizată. De aceea, Franța este mare prin nimicuri. Cum se întreabă Cioran, poate civilizația nu e altceva decât rafinamentul banalului?

MIERCURI

De azi: Nu prăjelilor, Nu slăninii, jumărilor, untului, maionezei, Nu salatei de icre cu ulei, smântânii grase, tocăturilor, și nucilor. Nu cărnii de porc, de oaie, de rață, de gâscă și vânat, Nu mezelurilor și peștelui gras, Nu deserturilor din cofetării, borșului dres și cafelei. Nu piperului, muștarului și condimentelor de hrean.

De azi, fără zahăr, dar măcar o bucurie: nu renunț la pătrunjel, mărar, cimbru, tarhon, dafin și suc de lămâie.

De azi, pe Facebook sunt mai mulți credincioși. Numai basmale, pioșenie și lumânări.

În schimb, buze cu acid, gene false, haine din piele de animale și haine de blană, unghii cu gel, păr vopsit, păr aranjat și multe tocuri cui, frunți încruntate, dar mers de centaur.

Tot aici, bătrâni cerșetori, copii vânzând flori, multe sticle de bere și nicio urnă de gunoi. Femei rugându-te să cumperi un pachețel de foi de dafin cu 1 leu și alta îți dă – ciorapi de lână.

JOI

Ovăz pe apă. Și un pic de miere de salcâm. Măr copt. Și un pic de miere de salcâm. Un covrig. Și un pic de miere de salcâm.

O vânzătoare de flori aruncă apa în stradă. O altă vânzătoare aruncă apa în stradă. Și așa le văd la nesfârșit.

Un câine vagabond trece strada. Un vagabond trece strada. Mașinile claxonează. Șoferii se opresc lângă picioare. Și așa la nesfârșit.

Pungi de plastic umplute cu gunoi și aruncate peste geam se sparg când ating pământul, din burta lor ies măruntaie și putregai, măturători la tot pasul împrăștie colbul, strada e plină de coșterețe unde se cumpără ieftinătăți. Și așa la nesfârșit.

Un subsol jerpelit și jegos ne invită: Nu răbda foamea! Mănâncă la noi!

Orașul doare. E osândit ca Sisif să-și rostogolească piatra. Și așa la nesfârșit. Literatura contemporană, literatura recentă, ne vorbește despre orașul care suferă. Am văzut la greci, la spanioli, la libanezi. Orașul e un organism care suferă și apoi se transformă. Care încet ajunge sub bisturiu.

Fără să vrea, zeci de trocare îi străpung abdomenul și-l lasă cu multe incizii și răni. Cusute, cum o fi.

VINERI

Aștept Casa Inglezi, un roman despre Chișinău. Un roman experimental despre partea nevăzută și trecută sub tăcere a orașului.

La noi, arta în general, literatura, pictura, muzica sunt percepute ca instrumente de răsfăț, un elan spre absurd, un ceva "printre altele", sau pentru care "nu avem timp". Ei, artiștii, toți laolaltă, sunt mințile visătoare. În fapt, responsabilitatea actului creativ este alta. Funcția lui nu este una terapeutică, ci una de comunicare. Dacă îl privești atent în ochi.

N-ar trebui să ne întrebăm de ce dictaturile, indiferent de natura lor au încercat întotdeauna să controleze literatura? Pentru că ea, literatura, ne poate apuca de păr și scoate din mlaștină.

XS
SM
MD
LG