Linkuri accesibilitate

Pavel Borșevschi: „Crucea e un semn de așteptare, un semn de înviere, un semn de nădejde”


Pavel Borșevschi.

Interviu cu parohul bisericii Sf. Dumitru din Chișinău.

Conform tradiției din popor, în lunea care urmează duminicii Tomei se sărbătorește Paștele Blajinilor. În mediul rural, oamenii mai folosesc si denumirea de Blajini. Despre tradiții si legende o discuție cu pr. Pavel Borșevschi, parohul bisericii Sf. Dumitru din Chișinău.

Interviu cu parohul bisericii Sf. Dumitru din Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:49 0:00
Link direct

Pavel Borșevschi: „Eu o să merg la obârșii, de unde s-a luat această zi de pomenire, care se numește Paștele celor Fericiți sau Paștele Blajinilor. După Duminica Tomii, luni – la noi, la moldoveni; ucrainenii și ruși – marți se duceau la cimitir toți cu lumânări aprinse, după Săptămâna Luminată, cu tămâie și cu cântarea „Hristos a înviat!”, cu cozonacul și cu oul roșu și făceau prohoadele. Iată de unde s-a luat în obârșie sărbătoarea. Dacă erau departe de sat cimitirele, clar că oamenii luau ceva de-ale gurii cu ei pe drum și făceau o agapă comună undeva, nu în cimitir, undeva pe iarbă verde și mâncau acea mâncare. Dar pe morminte încă niciodată nimănui decât probabil moldovenilor și la ruși paharul cu votcă și pâinea deasupra cred că nu mai pune nimeni. Asta-i o mare prostie! Mormântul este egal aproape cu sfânta masă, pentru că acolo-i pus sfântul lui Dumnezeu, tata, mama. Noi așa cântăm: „Cu sfinții odihnește-l, Doamne!”. Deci, e un păcat mare. Mai ales coroanele acestea din flori artificiale… Tot ce este artificial nu are loc în Biserică, nu are loc în cimitir. De ce? Pentru că floarea vie este tămâia; lumânarea din ceară, deci nu din naftă, nu din petrol, că iarăși e fals, iarăși e minciună. Nimic ce este minciună nu poate fi… vă rog, că aveți de unde o lua, este astăzi, oleacă e mai scumpă, dar de ce-i mai scumpă? Pentru că-i din ceară curată; nu vă propunem zece, luați una, dar să fie din ceară curată. Și numaidecât cozonacul și oul roșu. Cozonacul semnifică trupul lui Hristos înmiresmat, cum este și trupul mamei și al tatei cu apaus; și Icoana Învierii vie…”

Europa Liberă: Dvs. ziceți că asta-i cea mai mare pomană, dar știți prea bine că la cimitire lumea vine cu pungi încărcate, cu coșuri pline de pomeni.

Pavel Borșevschi: „Această lume… Vreau să zic numai că ei o fac chiar de ochii lumii, iar „tot ce se face înaintea oamenilor este urât înaintea lui Dumnezeu”. Așa zice Scriptura și de atâta n-au nimic cu creștinismul toate aceste pomeni, pentru că „să nu știe stânga ce face dreapta”, tot Scriptura zice. Și dacă ai dat în taină, Dumnezeu îți va da vădit; dacă îl iubiți pe tăticul, nu umblați cu castruli (cratițe) prin cimitir, că nu au nevoie morții de castruli; duceți-vă acasă la cel cu mulți copii, care într-adevăr castronul acela nu-l are, duceți-vă și dați-i omului ceea de ce el are nevoie. Asta-i pomana cea mai mare! Dar în cimitir ceea ce se face nu are nimic cu Biserica, cu mare părere de rău spun asta. La Biserică se aducea, când era vorba de un răposat, coliva, pentru că tot în Joia Mare vorbește Hristos de bobul de grâu pe care, dacă îl pui în pământ și se desface, putrezește, nu rămâne singur, dă rod; așa va fi și la învierea morților – se seamănă un om trupesc, se va ridica un om duhovnicesc; se seamănă întru stricăciune, se va ridica întru nestricăciune. Iată de unde sunt cele pe care vi le spun eu, celelalte nu au loc la cimitir, mai ales mâncarea, fumatul și crucea deasupra mormântului, pentru că crucea este ultimul semn care va fi la sfârșitul lumii, la trâmbița îngerilor, semnul fiului omului, se numește în Scriptură. Monumente, granituri, decât veți cheltui bani pe acestea, dați de pomană, vă rog, și mormântul tare-i bine când deasupra e iarbă și pământ. Mie tare îmi place alături de Cimitirul „Sf. Lazăr” din str. Doina un cimitir al protestanților, al nemților. E tare frumos, tare frumos – iarbă și gata. Chiar îmi place, e pe sufletul meu, pentru că așa ar trebui să fie. Și flori; flori aș pune, pentru că, totuși, la noi candeluța înseamnă mult și numaidecât crucea. La dânșii tot este cruce, dar de acum împopoțările acestea deasupra mormântului… „Cât a trăit în viață, credeți-mă, dar când a murit, a murit și n-am avut grijă, acum se poate să-i fac, părinte? Nu că eu vreau, acum am dorință…”. „După moarte pocăință, popa n-are trebuință”. N-am zis-o eu, asta-i vorbă din popor. De atâta, rugămintea mea este să nu batjocoriți cimitirele și să nu ne batem joc de așa-numitul cuvânt pomană, pentru că acest cuvânt vine de la cuvântul pomenire. Știți de unde? Hristos când vin ucenicii și zic: „Doamne, și dracii fug, ne ascultă; orbii văd, surzii aud”, după prima lor trimitere la propovăduire, Hristos zice: „Dar voi nu vă bucurați că toate aceste minuni se fac, bucurați-vă că numele vostru este scris în ceruri”. Iată de unde cimitirul înseamnă dormitor; cimitir din limba greacă, iar în dormitor, chiar dacă vreți mot à mot, noi nu intrăm cu mâncare. De atâta acolo nu se poate de bocit. „Plângeți, dar încet”, biserica zice. „Plânsul vostru să fie ca al femeilor mironosițe. N-a bocit niciuna, de atâta s-au făcut vrednice de a-l vedea pe Hristos înviat din morți primele”. Și voi vă veți face vrednici, și noi, că am și eu părinți în cimitir. Da, te doare despărțirea, dar nu deznădejdea, pentru că noi când plângem, îi deznădejde, nu-i despărțire. Noi am sărbătorit Paștele. Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi. De unde? De la moarte la viață. De atâta mergem în cimitir, să le zicem: „Hristos a înviat!”, să le spunem noutatea. Nu „Paște fericit!” și nu altceva, că nu înviază tata cu acest cuvânt, dar cu cuvântul „Hristos a înviat!” înviază tata. Ca să știți diferența dintre una și alta. Iată de aceea la mormânt se comportă ca în biserică sau ca în cer, dacă vreți, pentru că acolo stă sfântul lui Dumnezeu, care se va reface așa cum se reface bobul de grâu, va răsări. „Viața nouă din mormânt a răsărit”, zice Sf. Ioan Gură de Aur în noaptea Paștelui, de atâta bucurați-vă toți.”

Europa Liberă: Ce ar însemna să lași mormântul neîngrijit, pentru că rămân morminte la care nimeni nu mai ajunge?

Pavel Borșevschi: „Mămica mea zicea așa, de fapt, Dumnezeu să o ierte (de acum când se trec părinții în lumea ceea, putem să ne amintim porunca lor): „Dacă nu veți dovedi să veniți la cimitir să puneți o floare acolo, lăsați să crească iarbă, ceea ce a da Dumnezeu de la vânt, deci iarba de câmp lăsați să crească”. Deci, ce înseamnă neîngrijirea mormântului? Nu-i numaidecât când facem noi cu pământ deosebind, înălțând mormântul, pentru că nu-i asta îngrijirea mormântului. Îngrijirea este atămâierea, îngrijirea este rugăciunea. Și-apoi e clar că de acum așa cum vrei să vezi chiar un pământ pe care îl are un om acasă, îl vezi cât de gospodar îi acesta, cum îl aduce în regulă. Regula poate fi diferită. Numai eu, totuși, credeți-mă, când trec pe lângă mormintele care sunt părăsite și cu crucile acestea haotice sau care n-au absolut nimic comun cu canonul bisericesc sau monumentele și la urmă cu diferite coroane din plastic lăsate, chiar e o batjocură. Totuși acesta e locul unde este pus un om al lui Dumnezeu, care nemijlocit are legătură de acum cu cerul, pentru că sufletul lui este în cer și așteaptă să vină să se unească ca mirele cu mireasa, fiind mireasa sufletul și mirele fiind trupul. Și zice că tare mare bucurie va fi atunci când Hristos va restabili trupul. De atâta fiți atenți!”

Europa Liberă: La mormânt crucea sau monumentul e de valoare?

Pavel Borșevschi: „Numai crucea! Numai crucea… Și vorbim nu de o valoare, dar vorbim de un semn de nădejde creștină. Deci, nu este o simplă valoare; aici este un semn de așteptare a noastră, o mărturisire a credinței că acel pus acolo va învia, dar monumentul nu amintește decât de peretele în care a dat el cu „Mercedes”-ul, săracul, că n-a fost atent la volan, a încălcat porunca a 11-a – să nu fie căscat. De atâta crucea, totuși, e un semn de așteptare, un semn de înviere, un semn de nădejde. Și așa-i învățau bătrânii, s-o pună la picioare, ca atunci când el se va ridica la venirea lui Hristos, să se ia de cruce. Deci, e vorba de sănătos să se ridice, dar crucea înseamnă nădejdea, să fie de nădejde, ca în baston bătrânii… Numai că aici e mai mult decât baston, aici e semnul fiului omului, aici e jertfelnicul dragostei pe care Hristos a murit pentru el, a murit să-i omoare moartea lui. Iată ce sărbătorim noi – moartea lui s-o omoare. Și monumentul… Ce are granitul, marmora? Dacă e cruce, e bine, dacă nu-i cruce, ce-i asta? Din granit, poftim! De ce să nu faceți? Nu-i niciun păcat. Mie, de exemplu, tare îmi place piatra noastră de Cosăuți. Iată, mămicii i-am făcut cruce din piatră de Cosăuți, dar lui tăticul – din lemn, de stejar. Mămicii i-am făcut din piatră de Cosăuți, că-i a noastră, dar cruce i-am făcut, așa dintr-un copac cum crește. Cam cum îi plăcea mămicii i-am făcut. Și-mi place, mă duc și mă închin, mă rog, că-i mama mea. Credeți că-i sfântă? După Maica Domnului, prima sfântă e mămica mea și a Dvs. tot.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG