Linkuri accesibilitate

Secretarul general ONU își exprima îngrijorarea față de evoluțiile internaționale în privința conflictului din Siria


Antonio Guterres, secretarul-general ONU

Secretarul-general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut miercuri membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate să evite scăparea de sub control a situaţiei din Siria.
„I-am contactat pe ambasadorii celor cinci membri permanenţi (Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Regatul Unit) pentru a-mi reafirma puternica îngrijorare faţă de impasul actual şi pentru a sublinia necesitatea de a evita o situaţie care scapă de sub control", a declarat Guterres într-un comunicat, citat de agențiile internaționale de presă.

Un mesaj similar a venit de la fostul președinte american Jimmy Carter, care într-un interviu cu Agenția Associated Press, a făcut apel la președintele Donald Trump, cerîndu-i să „păstreze pacea în America, să nu exagereze sau să exacerbeze provocările ce vin disnpre Coreea de Nord, Rusia și Siria”. În vîrstă de 93 de ani, Jimmy Carter a spus în interviul citat că speră ca președintele trump să realizeze „că orice confruntare nucleară va duce la o catyastrofă pentru întreaga umanitate.”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat Rusia miercuri că rachetele americane vor lovi Siria, după un atac chimic al regimului de la Damasc împotriva rebelilor din enclava Ghouta de est, în apropiere de capitala siriană. Luni, Trump a convenit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, asupra necesităţii unui răspuns comun puternic la atacul de sâmbăta trecută. Premierul Marii Britanii, Theresa May, a convocat pentru astazi o şedinţă extraordinară a cabinetului de la Londra, pentru a-i informa pe miniştri despre evoluţia situaţiei.


Rusia şi Siria neagă că în Ghouta s-a folosit un gaz toxic împotriva rebelilor. Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a relatat că forţele aeriene ale Siriei au fost mutate de la mai multe baze şi că mai multe aeroporturi militare au fost evacuate.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG