Linkuri accesibilitate

FBI a percheziționat luni birourile din New York ale lui Michael Cohen, avocatul personal al președintelui Donald Trump


Avocatul Michael Cohen

În Statele Unite, Biroul Federal de Investigații, FBI, a percheziționat luni birourile din New York ale lui Michael Cohen, avocatul personal al președintelui Donald Trump şi a confiscat documente care vizau inclusiv plata a 130 de mii de dolari pentru o actriță porno. Percheziția l-a înfuriat pe Trump, care declarat că este „o rușine” și „un atac împotriva țării”. „Vorbim despre Siria, vorbim despre lucruri serioase şi am această vânătoare de vrăjitoare (...) care durează de peste 12 luni”, a declarat președintele american. Un avocat al lui Cohen a spus că percheziția a fost lansată „în parte” la cererea procurorului special Robert Mueller care anchetează asupra ingerinței ruse în alegerile prezidențiale americane. Presa americană a scris că plata de 130 de mii de dolari pentru actrița porno Stormy Daniels s-a făcut ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei presupuse legături cu Trump.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG