Linkuri accesibilitate

Rusia respinge acuzațiile că regimul sirian ar fi folosit arme chimice în Ghouta de Est


La Douma în regiunea Ghouta de Est

Rusia a respins acuzațiile că regimul sirian ar fi folosit arme chimice într-un atac asupra enclavei rebele din Ghouta de est, după ce Statele Unite spuseseră că răspunderea pentru un asemenea atac ar fi și a Rusiei. Sâmbătă seară forțele guvernamentale au atacat orașul Douma, iar opoziția siriană, activiștii și medicii au spus că atacul a fost cu un gaz otrăvitor și a omorât zeci de oameni, familii întregi care au fost găsite sufocate. „Dezmințim cu fermitate informațiile (despre folosirea armelor chimice)”, a spus general-maiorul Iuri Evtușenko, șeful centrului rusesc pentru „reconciliere în Siria”, citat de agențiile rusești. El a mai spus că Rusia este gata să trimită în enclavă, după eliberarea ei, echipe de specialiști pentru a „aduna date care să demonstreze că asemenea acuzații sunt inventate”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG