Linkuri accesibilitate

Mai mulți morți și circa 30 de răniți la Münster în Germania într-un atac cu un vehicul (Video)


Astăzi la Münster

Poliția landului Renania Nord-Westfalia a refuzat pentru moment să confirme că ar fi vorba de un atentat cu motivații islamiste.

După ce inițial, un prim bilanț din surse al Poliției germane anunțase moartea a patru persoane, la orele serii, Herbert Reul, ministrul de interne regional din landul Renania Nord-Westfalia, a precizat că în cursul incidentului nu și-au pierdut viața decît două persoane. Ministrul a declarat, preluat de toate televiziunile de știri, că „pentru moment, nimic nu indică că ar fi vorba de motivații islamiste”.

Postul de televiziune ZDF a precizat că șoferul ar fi fost un german în vîrstă de 49 de ani, suferind de tulburări psihiatrice și că vehiculul era înmatriculat pe numele lui. Ziariștii de la postul de televiziune N-TV au afirmat că atentatorul amenințase recent că se va sinucide și că intenționa să o facă cunoscut unui număr cît mai mare de persoane.

Șoferul și-a îndreptat van-ul spre clienții aflați pe terasa unui restaurant-cafenea foarte frecventat de turiști la Münster, iar incidentl s-a petrecut spre ora 15:30 cînd zona era plină de turiști.

Anterior, se anunțase, potrivit presei germane, că un număr de cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și alte circa 30 au fost rănite, unele foarte grav, în centrul orașului Münster, din landul Renania Nord-Westfalia, într-un incident în care o camionetă a intrat, după toate aparențele, în mod intenționat într-o mulțime de oameni. Un purtător de cuvînt al Poliției germane a declarat agenției France Presse că „șoferul vehiculului s-a sinucis împușcîndu-se”. Starea sănătății a șase dintre răniți este extrem de gravă, între viață și moarte, potrivit surselor germane, între care spublicația de autoritate Spiegel online, care vorbeau la orele serii de un atentat.

Mai multe persoane ucise după ce un vehicul a intrat într-o mulțime de pietoni la Münster
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:24 0:00

Ca și în alte cazuri precedente, Poliția landului Renania Nord-Westfalia a refuzat să confirme că ar fi vorba de un atentat terorist, cerînd printr-un twitter să nu se facă „speculații”. Numărul extrem de mare de polițiști înarmați și mașinile numeroase de intervenție, arătate în imaginile transmise de televiziunile de știri germane, între care N-TV, ca și apelurile către populație de a evita centrul istoric al orașului Münster, sugerau însă că ar fi fost greu de crezut ca incidentul să fie doar un accident de mașină. Spiegel Online a menționat și descoperirea unui sac abandonat în mașină și cercetări ale poliției pentru a se vedea dacă ar fi vorba de un explozibil.

Germania a mai fost confruntată cu un asemenea incident, în decembrie 2016, cînd într-o tîrg de Crăciun, la Berlin, un atentator de origine tunisiană – ucis cîteva zile mai tîrziu în apropiere de Milano – a ucis 12 persoane. Atentatul a fost revendicat atunci de organizația teroristă Statul Islamic.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG