Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan și Hassan Rohani se pronunță pentru negocieri politice în Siria


Astăzi la reuniunea la vîrf de la Ankara

Președinții Rusiei, Turciei și Iranului care s-au întâlnit la un summit la Ankara au spus că-și vor „urgenta eforturile de asigurare a calmului pe teren” în Siria și facilitare a ajutorului umanitar pentru civili. Potrivit unei declarații comune, Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan și Hassan Rohani mai consideră că războiul civil de șapte ani din Siria poate fi oprit numai printr-un „proces de negocieri politice”. A fost a doua asemenea întâlnire trilaterală în Turcia în mai puțin de jumătate de an. Cele trei țări sunt implicate profund în conflictul sirian, unde sprijină părți rivale. Rusia și Iranul acordă sprijin militar președintelui Bashar al Assad iar Turcia – grupărilor opoziției. Dar cooperează pentru crearea unor „zone ale de-escaladării” pentru reducerea violențelor.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG