Linkuri accesibilitate

Rusia rămâne deschisă unei întrevederi Putin-Trump


Rusia „rămâne deschisă” pentru o întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi american Donald Trump, discutată de cei doi şefi de stat într-o convorbire telefonică săptămâna trecută, în pofida expulzărilor de diplomaţi decisă de Washington, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Pe 20 martie, Trump l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru victoria în alegerile prezidențiale, dar câteva zile mai târziu a ordonat și expulzarea a 60 de diplomați ruși din Statele Unite ca reacție la cazul Skripal și în semn de solidaritate cu Marea Britanie. Peste 25 de guverne occidentale și aliate au anunțat expulzarea a 144 de diplomați și ofițeri de informații ruși în semn de solidaritate cu Marea Britanie. Fostul agent dublu rus Serghei Skripal și fiica acestuia au fost otrăviți la începutul acestei luni, în sudul Angliei, cu un agent neurotoxic, produs în fosta URSS în timpul Războiului rece. Moscova respinge categoric orice amestec în tentative de omor a lui Skripal și califică reacția Occidentului drept „isterie antirusă”.

Ministrul american al apărării, Jim Mattis, în avion spre Kabul ,13 martie, 2018
Ministrul american al apărării, Jim Mattis, în avion spre Kabul ,13 martie, 2018

Miercuri, ministrul american al apărării Jim Mattis a declarat că otrăvirea lui Skripal face parte dintr-un efort al Rusieide a diviza Occidentul prin desfășurarea unor operațiuni sub acoperire urmate de semănarea dubiilor și neînțelegerilor despre cine este vinovat. Mattis le-a mai declarat jurnaliștilor la Washington marți,că dezmințirile președintelui rus Vladimir Putin despre implicarea Rusiei în „tentativa de asasinat” a lui Serghei Skripal și fiicei acestuia nu pot fi luate în serios.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG