Linkuri accesibilitate

O liberalizare avortată
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Link direct

Anul 1968 a fost unul crucial pentru consolidarea puterii lui Nicolae Ceaușescu. În decembrie 1967, secretarul general al CC al PCR prelua și funcția de președinte al Consiliului de Stat. Propunerea a fost făcută chiar de către deținătorul funcției, Chivu Stoica. În martie 1968, delegatul PCR, Paul Niculescu-Mizil, membru al Prezidiului Permanent și secretar al CC însărcinat cu relațiile internaționale, părăsea spectaculos conferința partidelor comuniste de la Budapesta. Ceaușescu, perceput tot mai mult de către Kremlin ca un factor iritant, nu a fost invitat la consfătuirea de la Dresda din 23 martie, acolo unde sovieticii și oamenii lor au atacat cursul reformator cunoscut ca Primăvara de la Praga.

Cultul liderului independent creștea astronomic si tot mai delirant. În aprilie, era reabilitat Lucrețiu Pătrășcanu (care fusese ucis în 1954), iar Alexandru Drăghici, fostul ministru de Interne și membru al Prezidiului Permanent, era exclus din conducerea PCR (ulterior și din partid, dar niciodată arestat). Urcau in ierarhie protejatii lui Ceaușescu: Virgil Trofin, Paul Niculescu-Mizil, Maxim Berghianu, Ilie Verdeț, Manea Mănescu, Gheorghe Pană, Ion Stănescu, Ion Iliescu. Baronii lui Dej pierdeau teren, deveneau tot mai mult simpli figuranti. Alexandru Bârladeanu se pensionase in 1968. Apostol era eliminat din conducerea PCR in 1969. Continuau să vegeteze in Comitetul Executiv veterani gen Gogu Rădulescu, Gheorghe Stoica și Leonte Răutu.

Reabilitarea ceferiștilor sancționați în perioada Dej (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, etc.) îi întărea poziția lui Ceaușescu în rândul ilegaliștilor. La fel, revenirea lui Miron Constantinescu, membrul Biroului Politic stigmatizat în 1957 și în anii ulteriori drept „fracționist”, reprezenta un semnal că epoca epurărilor la vârf era, poate definitiv, apusă. La Plenara Comitetului Central din aprilie, dar mai ales la prelucrarea documentelor acestui conclav în cadrul întâlnirii cu activul de partid din București, Ceaușescu a lansat grave acuzații la adresa unei Securități devenită instrumentul personal al lui Dej. Spionul sovietic Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), zis Pantiușa, fostul șef al Securității, era acuzat public de asasinarea fostului secretar general Stefan Foriș. La doar trei ani de la decesul lui Gheorghiu-Dej, cultul răposatului dictator primea o lovitură mortală. Sosise vremea noului cult. În noua imagologie a partidului, Dej dispărea aproape fără urmă. Congresul al IX-lea (din iulie 1965) semnifica re-nașterea partidului și a națiunii.

Ceaușescu putea poza acum în de-stalinizator. Se năștea mitologia „obsedantului deceniu”, noiul manihesim care contrapunea perioada Dej, a represiunii totalitare, celei a lui Nicolae Ceaușescu, apărătorul „legalității socialiste” și al suveranității naționale. Printre cei care ii cântau osanale Conducatorului se număra, cu pătimaș și bine remunerat zel, tânărul poet Adrian Păunescu...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG