Linkuri accesibilitate

Din agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Câteva repere din agenda zilei prezentată de agenția IPN:

La Chișinău, are loc ședința Parlamentului, care va examina între altele adoptarea unei Strategiei de dezvoltare a societății civile pentru perioada 2018 – 2020.

Are loc Adunarea Generală a Judecătorilor.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor prezintă raportul Anual 2017 privind implementarea Planului Național Multianual de Control.

Agenda zilei
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:30 0:00

Inspectoratul General al Poliției și Centrul International pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație din cadrul Parteneriatul de Mobilitate UE – Moldova lansează un proiect de întărirea a luptei cu traficul de ființe umane.

Are loc ceremonia de acordare a burselor „Regele Ferdinand I” și „Regina Maria”, instituite de Casa Regală a României pentru studenții Universității Academiei de Științe a Moldovei.

Câteva repere ale agendei internaționale:

La Bruxelles continuă un summit al liderilor Uniunii Europene.

Ministrul de externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, se află într-o vizită la Kiev.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, începe o vizită de două zile în Ungaria.

Președintele belarus Alexandr Lukașenko își încheie o vizită de două zile în Georgia.

Departamentul de Stat al Statelor Unite decernează, la Washington, premiul anual pentru femeile curajoase, International Women of Courage Award.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG