Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru victoria în alegerile prezidențiale


Vladimir Putin cu Igor Dodon la 10 octombrie 2017

Președintele moldovean Igor Dodon l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia realegerii sale în funcție, spunând că este „un mare prieten al Republicii Moldova”. „Rusia puternică a devenit simbolul speranței pentru toate popoarelor care pledează pentru stabilitate în toate colțurile lumii, pentru o politică internă și externă suverană, pentru valorile tradiționale”, se spune în mesajul de felicitare adresat lui Putin, pe care Dodon l-a publicat pe pagina sa de Facebook. Printre laudele aduse lui Putin, el spune că liderul rus a avut o contribuție directă în „deschiderea pieței ruse pentru întreprinderile moldovene”. „Mai avem de făcut multe împreună ... Sunt sigur că nu ne vom înșela așteptările”, mai scrie Dodon. Rusia condusă de Putin a introdus câteva serii de embargouri împotriva importului de vin și produse agricole moldovene, după ce Republica Moldova și-a stabilit ca prioritate integrarea în Uniunea Europeană. Ulterior, Rusia a admis unele importurile efectuate de companii pe care tot ea le selectează.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG