Linkuri accesibilitate

Dmitri Peskov: relațiile între Moscova și Washington au atins un punct maxim de deteriorare


Dmitri Peskov
Dmitri Peskov

Relaţiile între Moscova şi Washington nu se pot deriora mai mult după plecarea secretarului de stat american Rex Tillerson, care va fi înlocuit de Mark Pompeo, actualul director CIA, la conducerea Departamentului de Stat, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Dmitri Peskov și-a exprimat totuși speranța că Statele Unite vor avea o abordare mai „constructivă” în viitor. Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că l-a demis pe Rex Tillerson de la conducerea Departamentului de Stat, înlocuindu-l cu actualul director al CIA, Mike Pompeo. La începutul mandatului, Tillerson, fost șef al companiei petroliere Exxon, era perceput drept „un prieten al Rusiei” și un membru al cabinetului care va pune în practică promisiunile de reconciliere făcute în campania electorală de Donald Trump. Cu toate acestea, relaţiile între Moscova şi Washington nu au făcut decât să se deterioreze, mai ales pe fundalul anchetelor privind posibilul amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale american din 2016.

XS
SM
MD
LG