Linkuri accesibilitate

Așa mi-l amintesc pe Alexandru Ivasiuc (1933—1977)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:09 0:00
Link direct

Îmi răsună și acum în memorie telefonul din noaptea de 4 spre 5 martie 1977. Era Tita Chiper (1934-2002), rugând-o pe mama mea să se intereseze dacă există vreo șansă de a afla, la morgă, despre soarta soțului ei. Mama era medic epidemiolog la Inspectoratul Sanitar al Capitalei. Puțini oameni m-au influențat atât de puternic precum Alexandru Ivasiuc în perioada când îmi formam convingerile filosofice. Era un marxist critic, un spirit neliniștit, știa pe dinafară pagini din Hegel, Marx, Faulkner și Koestler.

Îmi amintesc o plimbare în trei prin Parcul Herăstrău, cu Alec și cu Tita, soția sa și buna mea prietenă, o enciclopedie vie a memoriei vieții literare românești sub stalinism. Alec fusese exmatriculat în 1952 de la Facultatea de Filosofie a Universității (pe atunci numită „C. I. Parhon”) din București. Era coleg de grupă cu Mircea Flonta, Iosif Sava și Alexandru Valentin. Nu-și ținuse gura, fusese turnat. L-am întrebat despre tatăl meu, pe atunci șeful catedrei de marxism-leninism, de fapt de istorie a PCUS. Mi-a răspuns: „Profesor tipic al unei perioade tipice” (aluzie străvezie la teza lui Malenkov despre „personaje tipice în împrejurări tipice”). După care a ținut să nuanțeze: „La examenul din iunie, imediat după eliminarea deviatorilor (grupul Pauker-Luca), un student a vorbit la examen despre trădătorul Luca, agent al Siguranței. Tatăl tău l-a întrerupt și i-a spus: „Lucrurile sunt mai complicate”. Mi-am dat seama că acest om, cu idei parcă sculptate în beton, era de-acum pe drumul pierzaniei”.

Într-o seară, Alec mi-a citit o povestire scrisă direct în engleză. Se petrecea în 1937, la o recepție a unei ambasade occidentale din Moscova. Unul dintre vechii bolșevici, trecut de-acum pe listele negre ale lui Stalin și Ejov, îi spune unui diplomat: „Nu ne mai aflăm în epoca vânătorii de animale. Am progresat, suntem în aceea a vânătorii de oameni”.

Prelucrările sinistre din acele cumplite „nopți din iunie” au fost un leitmotiv al literaturii sale. Era student la Medicină în noiembrie 1956, a fost arestat pentru „complot contrarevoluționar”. A făcut peste șase ani de pușcărie. Alec a murit, înfiorător de devreme, pe 4 martie 1977. Fusese prieten cu Ken Jowitt și cu Harry G. Barnes, se cunoscuse, la Berkeley, cu Milovan Djilas și cu Andrew Janos. Avea o insațiabilă curiozitate intelectuală, era un revizionist marxist în sensul că îl adora pe tânărul Marx, cel din Manuscrisele economico-filosofice din 1844. Cartea sa de eseuri Radicalitate și valoare era diferită ca stil și ton de ceea ce trecea pe atunci drept filosofie marxistă. Iar romanul său Cunoaștere de noapte era o invitație la explorarea stalinismului din România. Între personaje, cu nume ușor de descifrat, Leonte Răutu (Valeriu Trotușeanu) și Tamara Dobrin (Tatiana Dobrescu). Mă regăseam în acel intelectual fascinant prin gândire și prin biografie și, îmi place să cred, se regăsea cumva în acel tânăr de douăzeci și ceva de ani care nu-i dădea pace cu scormonitoarele sale întrebări, în fiecare sâmbătă seara, sus, la ultimul etaj, în clădirea de pe strada Pictor Iscovescu 44...

XS
SM
MD
LG