Linkuri accesibilitate

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:49 0:00
Link direct

Proiect transcendent și soteriologie laic, utopie chiliastică și promisiune emancipatoare, determinism rigid și voluntarism febril, comunismul a fost (și mă grăbesc să o spun - deși aflat într-un indubitabil declin - încă mai este) o doctrină radicală economică, morală, socială și culturală axată pe realizarea unor scopuri radical transformatoare. Datorită obiectivelor sale universaliste, a promisiunilor escatologice și a ambițiilor atotcuprinzătoare, a fost adesea descris drept o religie politică sau laică.

Țelul ultim al comunismului era crearea unei noi civilizații, construite pe baza Omului Nou. Doi factori defineau această doctrină: rolul privilegiat al partidului și transformarea revoluționară a naturii umane. Comunismul promova o nouă concepție asupra existenței umane (societate, economie, psihologie socială și individuală, artă). Potrivit acesteia, crearea Omului Nou reprezenta finalitatea supremă a acțiunii politice. Țelul comunismului era transcenderea moralității tradiționale, deși i se poate imputa relativismul moral. A atribuit partidului propria sa moralitate, acordându-i doar acestuia dreptul de a defini înțelesul și scopul ultim al existenței umane. Statul a devenit valoarea supremă, absolută în contextul doctrinei escatologice a revoluției. Prin cultul unității absolute, pe drumul către salvare prin cunoașterea istoriei, comunismul a dat naștere unui proiect nou, complet din punct de vedere social și politic, axat pe purificarea comunităților aflate sub vraja sa ideologică. Proiectul său revoluționar era total și totalizator. În calitatea sa de mit politic cu o formidabilă putere de influență, comunismul promitea eliberarea imanentă, șansa de a fi prosper, libertatea și egalitatea. De fapt, în cursul secolului XX, această Weltanschauung comunistă a devenit temelia experimentelor politice totalitare bazate pe ideologie, care s-au soldat cu pierderi omenești îngrozitoare.

Fondatorii comunismului ca doctrină globală, modernă, revoluționară, de fapt o religie politică, au fost Karl Marx și Friedrich Engels. Marxismul a fost, înainte de toate, o încercare demiurgică de a elimina execrata ordine burgheză (bazată pe economia de piață și proprietate privată), de a distruge relațiile sociale existente și de a organiza forțele sociale revoluționare pentru confruntarea finală care va duce la „saltul din regatul necesității în regatul libertății.” Marx a trasat o distincție clară între teoria sa revoluționară și celelalte versiuni ale socialismului (creștin, reacționar-feudal, mic-burghez, critic-utopic). Viziunea ambițioasă și radicală a lui Marx era legată de convingerea sa fermă, mai ales după 1845, că avea privilegiul de a cunoaște (postulatul infailibilității epistemice), considerând că a sa Weltanschauung era esențialmente științifică, adică non-utopică. Pentru Marx, convingerea că istoria era guvernată de legi însemna că, odată ce aceste legi erau acceptate, Rațiunea (gândirea) și Revoluția (acțiunea) se puteau contopi în schimbarea globală, proletară, eliberatoare.

Manifestul Partidului Comunist, publicat în februarie 1848, a fost unul dintre textele esențiale ale acestei doctrine. Lucrarea stipula că proletariatul era clasa socială aleasă a istoriei, eliberatorul mult-așteptat care va restabili unitatea pierdută a speciei umane (Gattungswesen). Teza sa fundamentală se referea la locul central al luptei de clasă (violența istorică) în dezvoltarea societății. Pentru Marx (și, mai târziu, pentru filosofii marxiști ai secolului XX Antonio Gramsci și Georg Lukács), clasa revoluționară simboliza punctul de vedere al întregului, creând astfel premisele epistemice necesare accesului la adevărul istoric. În numele democrației proletare (autentice), libertățile formale puteau fi suspendate, chiar suprimate. Mitul marxist al clasei mesianice, miezul comunismului, a dus la dezvoltarea unui proiect revoluționar impregnat de simțul misiunii profetice și al predestinării carismatic-eroice. Marx a dat un verdict fundamental apocaliptic: de vreme ce burghezia este vinovată de distorsiunea barbară a vieții omului, ea își merită soarta. Proletariatul trebuia să fie - din punct de vedere istoric și moral - groparul ei.

XS
SM
MD
LG