Linkuri accesibilitate

Viorica Dăncilă a stat de vorbă [la Chișinău] numai cu reprezentanți ai guvernului (Contributors)


Ziare românești

Revista presei românești.

În cotidianul „Evenimentul zilei”, cea mai recentă lege care reglementează colaborarea dintre Republica Moldova și România e prezentată drept „un prim pas care duce spre o cooperare şi mai strânsă cu administraţiile din România şi Moldova ”. „Legea prevede că autorităţile administraţiei publice locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte propuse de către autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova şi Ucraina. Reprezentanții organizațiilor unioniste consideră că acesta este primul pas oficial către idealul unirii”.

Alexandru Damian comentează pe site-ul Contributors vizita premierului român la Chișinău. Viorica Dăncilă a stat de vorbă numai cu reprezentanți ai guvernului „omițând sau ignorând pozițiile opoziției extra parlamentare și societății civile”. A fost luată de bună poziția executivului condus de Pavel Filip: Guvernul Moldovei consideră că „o cerere de aderare la UE e foarte realistă în 2-3 ani”. „În 2018 vor fi reparate principalele străzi din toate satele moldovenești. Cam 1.200 km . PIB-ul va crește de două ori peste media UE. Salariile bugetarilor cresc cu 10%. Baza de calcul e irelevantă, dar totul sună bine”.

Șefa guvernului de la București nu se îndoiește că e așa. Se știe că la Bruxelles Dăncilă a cerut ca liderii europeni să se informeze despre România numai de la guvern, și anume ca să afle chiar adevărul.

Pentru Moldova, versiunea guvernului poate fi comparată de pildă, arată comentatorul, cu documentul al Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, difuzat cu numai o zi înainte de vizita Vioricăi Dăncilă, și care „lansa noi avertismente privind stadiul reformelor (...) (întârzieri majore în domenii cheie-finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale, reformarea codului audiovizual), continuarea anchetei privind frauda bancară și, mai ales, schimbarea sistemului electoral prin ignorarea completă a recomandărilor Comisiei de la Veneția”.

Pentru România, a fost lămuritoare vizita la București a lui Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene. Ion M. Ioniță scrie în „Adevărul” că Timmermans ar fi redeschis în fapt capitolul justiție, l-a readus la stadiul din perioada de preaderare. Doar atunci mai erau atâtea de corectat ca țara să intre în Uniune.

Acum lucrurile sunt rezolvate, justiția din România e independentă, cu condiția să nu o mai „reformeze” oamenii lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu. Ioniță spune că Timmermans i-a pus pe masa lui Dragnea un cadou de nerefuzat: o temă de anvergură pentru campania sa la viitoarele prezidențiale. În clipa de față, liderul PSD are în sondaje doar jumătate din scorul partidului, deci n-ar prea avea cum să ajungă la Cotroceni. Or ridicarea Mecanismului de Cooperare și verificare (MCV) până în 2019 şi intrarea în spațiul Schengen ar însemna „un avantaj electoral extraordinar.

Liviu Dragnea şi-ar putea aroga toate meritele, (ar putea spune că) doar sub conducerea sa, majoritatea parlamentară şi guvernamentală ar atinge aceste obiective!”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG