Linkuri accesibilitate

Exhibiţionism terapeutic pentru o clientelă ezoterică?


Adina Pintilie la Berlinale 2018 (Photo Credits: Berlinale/www.ionutdobre.ro)

Filmul Adinei Pintilie „Nu mă atinge-mă”, prezentat la Berlinală, i-a gonit pe mulţi spectatori din sala de proiecţie.

Filmul de debut al Adinei Pintilie, „Touch Me Not” („Nu mă atinge”), prezentat în cadrul competiţiei, este o coproducţie multi-naţională, româno-germano-ceho-bulgaro-franceză.

Filmul nu are la bază vreun scenariu bine conturat şi, în mod voit, întîmplările nu sînt localizabile. Faptul că se vorbeşte în lingua franca, adică în engleză, este doar un gest ieftin, premeditat, de etalare ostentativă a unui cosmopolitism găunos şi un împrumut eclectic din arsenalul mişcării New Age.

Adina Pintilie la conferința de presă de la Berlinale (Photo Credits: Berlinale)
Adina Pintilie la conferința de presă de la Berlinale (Photo Credits: Berlinale)

Această creaţia cinematografică este un amestec între un film documentar şi unul de ficţiune şi are la baza un proiect prin care regizoarea a vrut să-şi supună protagonistele şi protagoniştii (Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love şi Irmena Chichikova) unei proces de autocunoaştere, trecîndu-i printr-un soi de „terapie sexologică”. O terapie de grup sau individuală urmărită de camera de filmat în care protagoniştii nu mai sînt nici actori adevăraţi şi nici amatori reali.

Expunerea ofensivă a unor intimităţi, într-un stil mai degrabă exhibiţionist decît artistic sau estetic, i-a gonit pe mulţi spectatori din sală. Cel puţin din sala în care am urmărit joi după masă proiecţia pentru presă, jumătate dintre cei prezenţi la început au plecat. Aplauzele din final au fost mai mult decît reţinute şi cei foarte puţini care s-au ostenit să bată din palme au făcut-o din complezenţă.

Imagine din „Nu mă atinge” (Photo Credits: Berlinale /www.ionutdobre.ro)
Imagine din „Nu mă atinge” (Photo Credits: Berlinale /www.ionutdobre.ro)

În acest film hibrid se întrece măsura. Cei care l-au selectat pentru programul principal al Berlinalei, probabil că n-au remarcat că între autonomia obiectului estetic şi intenţia de a marca într-o formă şocantă dorinţa unei libertăţi nelimitate, ar trebui să existe măcar o micuţă linie de demarcaţie. Nu tot ce e provocator corespunde şi normelor esteticii, devenind automat o operă de artă, precum arăta în scrierile sale, teoreticianul interbelic Walter Benjamin. Filmul Adinei Pintilie, în care apare şi ea ca un soi de narator eclectic, împrumutat parcă din teatrul epic al lui Brecht, nu va satisface nici măcar o anumită clientelă ezoterică, în căutarea „integrării spirituale în absolut”. În România, filmul va stîrni cu sigaranţă scandal, mai ales în cercurile pentru care pudoarea este echivalentă cu ideologia fundamentalismului expansiv şi pentru care totul ce nu corespunde opiniilor lor este anatemizat drept pornografie. Filmului Adinei Pintilie i se poate reproşa orice numai pornografie nu.

XS
SM
MD
LG