Linkuri accesibilitate

Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera în România în 2017


Poliția de frontieră, în apropiere de Beba Veche, septembrie 2017

Aproape 6.000 de persoane au încercat să treacă ilegal frontiera în România în 2017, cei mai mulţi fiind organizați în grupuri conduse de călăuze, scrie agenția News.ro, citată de Hotnews.ro. Majoritatea provin din țări precum Irak, Siria, Pakistan, Iran, Afganistan, iar peste 230 de persoane sunt cercetate pentru trafic de migranţi. Totodată, poliţiştii de frontieră români au depistat peste 2.800 de persoane urmărite. 2.840 de migranți ilegali au încercat să intre în România și 3.006 pe sensul de ieşire, mare parte dintre ei acționând ilegal la frontieră și fiind organizați în grupuri, cu sprijinul unor traficanți. Poliția de Frontieră din România spune că în 2017, nu s-a permis intrarea în țară unui număr de 5.462 cetăţeni străini ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale. Sau nu dețineau o viză valabilă sau un permis de ședere valabil, sau nu puteau să justifice prezența în România. Potrivit sursei citate, în urma controalelor desfăşurate nu s-a permis intrarea în România pentru 105 cetăţeni care erau semnalați ca o potențială amenințare pentru ordinea publică, siguranța naţională, sănătatea publică sau relațiile internaționale.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG