Linkuri accesibilitate

Premierul R.Moldova, Pavel Filip, a cerut din nou Rusiei să își retragă trupele și armamentul din regiunea transnistreană


Premierul Pavel Filip la „masa rotundă” de la Munchen
Premierul Pavel Filip la „masa rotundă” de la Munchen

În cadrul conferinței internaționale de securitate de la Munchen, premierul Moldovei, Pavel Filip, a participat aseară la o masă rotundă pe tema situaţiei țărilor aflate „între Rusia si Occident”. La discuţie au participat și comisarul Uniunii pentru politică de vecinătate şi negocieri pentru extindere Johannes Hahn, preşedintele comitetului pentru afaceri externe al Dumei de stat al Federaţiei Ruse, Konstantin Kosaciov, și preşedintele Armeniei, Serj Sarkisian.

Premierul Pavel Filip a repetat solicitarea Moldovei pentru ca Rusia să își retragă trupele și armamentul din regiunea transnistreană. Vorbind despre relaţiile Republicii Moldova cu Rusia, prim-ministrul a menționat că este un dosar complicat, dar Chișinăul dorește „o relaţie echilibrată, prietenoasă cu Moscova. O relaţie în care cooperarea noastră comercială nu va fi politizată, iar dialogul va fi bazat pe respect reciproc”.

Pavel Filip a vorbit despre imprevizibilitatea evoluţiilor internaţionale, care, în opinia sa, ar genera lipsa de încredere în instituții și reguli, dezorientare politică, ar descuraja investițiile externe, ceea ce afectează creşterea economică.

Pavel Filip a vorbit și despre lipsa unei direcții strategice de dezvoltare pentru această regiune. „Republica Moldova se confruntă cu toate aceste probleme în diferită măsură, dar încearcă să le rezolve sau să le diminueze. Noi promovăm o agendă ambițioasă de reforme bazate pe Acordul de Asociere cu UE”, a spus prim-ministrul Pavel Filip, care a promis că guvernul Moldovei va face „tot ce este necesar pentru a organiza alegeri parlamentare libere și corecte în această toamnă”.

XS
SM
MD
LG