Linkuri accesibilitate

Ministrul roman al apărării s-a întâlnit la Munchen cu președintele companiei americane Lockheed Martin


Un avion F-16 la baza românească de la Borcea

Ministrul roman al apărării, Mihai Fifor, a avut, sâmbătă, la Munchen, o întâlnire cu președintele companiei americane Lockheed Martin, în cadrul căreia s-a discutat despre cooperarea în domeniul militar, oficialul român repetând importanța dezvoltării cooperării cu companiile româneşti din industria de apărare, potrivit unui comunicat citat de agenția Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, discuţiile s-au axat pe cooperarea militară, având în vedere că România urmează să dezvolte un program major de înzestrare a armatei sale cu Sisteme Lansatoare Multiple de Rachete cu bătaie mare - HIMARS.

„Pentru Romania, realizarea capabilității de sprijin de foc indirect constituie un interes esențial de securitate și contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, cât și la îndeplinirea angajamentelor asumate de Romania în cadrul NATO”, a spus ministrul Fifor, conform comunicatului citat.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG