Linkuri accesibilitate

Moscova: este posibil ca cinci ruși să fi murit în Siria în urma atacurilor aeriene ale SUA


Ministerul rus de externe a spus că este posibil ca cinci ruși să fi murit în Siria într-un bombardament al coaliției conduse de Statele Unite, dar a insistat că nu este vorba de militari ruși. „În baza informațiilor preliminare… este posibil să fi murit cinci oameni”, a spus la un briefing joi la Moscova purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova, adăugând că încă se mai cercetează dacă cei uciși în incidentul de la 7 februarie de lângă orașul Deir al-Zor erau într-adevăr cetățeni ruși. Surse apropiate colaboratorilor civili ai armatei ruse au spus că în bombardamentul respectiv au fost victime numeroase în rândul rușilor angajați de armata țării lor. Dar Zaharova a dezmințit joi categoric informațiile din presă că ar fi fost vorba de zeci sau chiar sute de morți ruși în Siria.

XS
SM
MD
LG