Linkuri accesibilitate

Moldova, cu oportunităţi până-n dinţi. Un reportaj despre turismul de sănătate


Moldova, cu oportunităţi până-n dinţi. Un reportaj despre turismul de sănătate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:40 0:00

Până nu demult, belgianul Patrick Lebon habar nu avea măcar unde se află Republica Moldova. A descoperit-o … de nevoie. O nevoie medicală. Patrick este unul dintre cei care au ales, ca soluţie pentru problemele lor, turismul de sănătate. Un domeniu care aduce tot mai mulți străini în Moldova. Cum este posibil, însă - s-ar întreba mulți - ca pacienții străini să aleagă ca destinație un stat în care sistemul medical nu pare nici pe departe o minunată atracție, inclusiv turistică? Atuul îl reprezintă preţurile mult mai mici faţă de alte ţări. Printre cele mai căutate sunt serviciile stomatologice. Este şi cazul lui Patrick Lebon, care spune că îl costă de câteva ori mai puţin să-şi trateze dinţii la o clinică privată de la Chişinău, cu tot cu cheltuielile de transport şi cazare, decât acasă, la Bruxelles. Turismul de sănătate se regăsește printre prioritățile Strategiei de dezvoltare a turismului adoptată de autorități pentru perioada de până în 2020. Totuși, există și voci care se întreabă dacă este destul să mizezi, strategic, doar pe oferta unui paradis al prețurilor. Un reportaj de Nicu Guşan.

XS
SM
MD
LG