Linkuri accesibilitate

Mihail Saakașvili acuză Rusia, Georgia și Ucraina că vor „să scape” de el


Politicianul de opoziție Mihail Saakașvili a acuzat Rusia, Georgia și Ucraina că vor „să scape” de el, dar și-a îndemnat suporterii să-și păstreze calmul după ce a fost deportat ieri de ucraineni în Polonia. Paza frontierei ucrainene a spus că fostul președinte georgian a fost „îndepărtat” din Ucraina la 12 februarie pentru că se afla acolo ilegal. „Dosarul meu este o minciună totală. Putin, Poroșenko și Ivanișvili vor să scape de mine”, a spus Saakașvili într-un video pe FB. Forțele de securitate ucrainene l-au reținut luni la un restaurant din Kiev, în apropierea sediului partidului său ucrainean, și l-au dus la un aeroport din apropiere, trimițându-l în țara se unde intrase fără pașaport în septembrie, adică în Polonia. Saakașvili și-a pierdut pe rând cetățeniile georgiană și ucraineană și este dat în urmărire în Georgia sub mai multe acuzații, inclusiv abuz de putere.

XS
SM
MD
LG