Linkuri accesibilitate

Accident datorat unei furtuni în Malta în care și-a pierdut viața un român


Un român a fost ucis, iar soția sa, tot româncă, a fost rănită grav când un copac doborât de furtună a căzut peste furgoneta în care se aflau, pe o șosea din Malta. Accidentul s-a produs pe unul din traseele cele mai frecventate din statul insular, în districtul Mriehel, a spus poliția malteză citată de Reuters. Șoseaua care duce spre orașul Rabat, din centrul țării, a fost închisă după accident. Vânturi puternice și ploi torențiale au lovit în Malta, unde multe căi de comunicații au fost inundate. O navă maritimă de aprovizionare cu carburant a eșuat pe coasta de est a Maltei, dar nimeni nu a fost rănit în acel incident. Poliția și departamentul protecției civile au recomandat șoferilor să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar.

XS
SM
MD
LG