Linkuri accesibilitate

Protest al activiștilor pentru drepturile persoanelor LGBT din România împotriva incidentului petrecut la Cinematograful Muzeului Țăranului Român


Activiștii pentru drepturile persoanelor LGBT din România au protestat luni împotriva perturbării de către un grup de credincioși ortodocși la Muzeul Țăranului Român din București a unei proiecții de film despre epidemia SIDA în rândul comunității gay la sfârșitul secolului trecut. Creștinii au pătruns duminică în sala unde avea loc proiecția peliculei premiată la Festivalul de la Cannes, strigând lozinci anti-gay. Organizația MozaiQ a condamnat luni „gesturile extreme ale grupurilor ultra-ortodoxe şi conservatoare care propagă prin mesajele lor ura împotriva comunităţii LGBT”. Potrivit ziarului „Adevărul”, Patriarhia de la București a spus că nu are legături cu grupul de protestatari, că ei au dreptul la exprimare a opiniilor, dar că mesajul ar fi putut fi formulat în mod „mai elegant”. Incidentul a avut loc la exact cinci ani după unul aproape identic, produs în același loc, tot la proiecția unui film cu tematică gay.

XS
SM
MD
LG