Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin neagă din nou că ar fi jucat un rol în organizarea dopajului sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice de la Soci


Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a respins afirmația că ar fi jucat un rol crucial în organizarea dopajului sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice de la Soci. În cadrul unei reuniuni televizate cu susţinătorii candidaturii sale la alegerile prezidențiale din martie, Putin l-a numit „tâmpit” pe autorul afirmațiilor, fostul director al laboratorului antidoping de la Moscova, Grigori Rodcenkov. Acesta a vorbit într-un interviu difuzat luni seara de postul german de televiziune ARD. Refugiat în Statele Unite, Rodcenkov a fost sursa principală pe care s-au bazat instituțiile sportului internațional pentru a exclude Rusia de la mai multe competiții din cauza practicării unui sistem de dopaj organizat de stat. „Totul se bazează pe declarațiile acestui tâmpit, în care cu greu s-ar putea avea încredere”, a spus astăzi Putin, care consideră că puterile internaționale au folosit cazurile de dopaj ale sportivilor ruși pentru a denigra Rusia.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG