Linkuri accesibilitate

„Schimbarea începe cu noi și nu se termină niciodată” (VIDEO)


Imagine de arhivă.

Mii de oameni din toată România sunt așteptați în Piața Universității din București sâmbătă seară.

În această seară începând cu ora 18 se anunță cele mai mari proteste de la începutul acestui an.

Grupurile #rezist par să-și fi schimbat strategia, după ce au înțeles că demonstrațiile maraton nu afectează coaliția de guvernământ, dar consumă multă energie din partea participanților.

Pe Facebook cei care participă permanent la acest proteste au început să se organizeze pentru manifestația de azi încă de anul trecut.

Reprezentanții diferitelor grupuri au avut deja dezbateri, iar unii dintre ei au postat pe Facebook informații din care rezultă că la întâlnirile pe care le-au avut ar fi fost monitorizați de oficialități ai forțelor de ordine.

Într-o postare din această după amiază grupul #Rezistența anunță că “din surse de încredere” a aflat că “există posibilitatea unor încercări de deturnare a coloanei de manifestanți în direcția Palatului Cotroceni prin infiltrarea unor persoane care sugerează această direcție, dar și prin alte metode care să determine modificarea traseului”. Acest avertisment a fost postat și #Corupția ucide.

Protestul de azi este împotriva modificărilor Legilor Justiției, aprobate deja de Parlamentul României, în același timp este vorba și despre un protest preventiv față de încercările de modificare a codurilor penale. Codul fiscal și toate celelalte nemulțumiri sunt luate de asemnea în considerare, inclusiv nominalizarei noii prim-ministre, Viorica Dăncilă.

În chemarea la protest de pe Facebook răspândită de toți cei care susțin protestele, chiar dacă nu participă la ele, se mai amintește „disprețul pentru democrație și transparență” al PSD-ALDE-UDMR.

„Schimbarea începe cu noi și nu se termină niciodată”, mai spune comunicatul grupului #Rezistența: „e un drum lung, iar perseverența noastră în fața corupției le va da și celorlalți încrederea și speranța că puterea este de fapt în mâinile noastre”

Mii de oameni din toată țara sunt așteptați în Piața Universității în sâmbătă seară, inclusiv grupurile care au plecat pe jos din Cluj Napoca.

Protestul are titlul „Toate drumurile duc la București. Revoluția generației noastre”.

Din Piața Universității, protestatarii vor pleca în marș spre Parlament cu vizite la instituțiile confiscate de majoritatea parlamentară, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, Consiliul Național al Audiovizualului.

XS
SM
MD
LG