Linkuri accesibilitate

Clujenii care au pornit într-un marș de protest față de modificarea legilor Justiţiei urmează să ajungă sâmbătă la București


La un protest față de legile justiției în București, 10 decembrie 2017
La un protest față de legile justiției în București, 10 decembrie 2017

Clujenii care au pornit pe jos până la Bucureşti, într-un marș de protest față de modificarea legilor Justiţiei, urmează să ajungă în Piaţa Universităţii, sâmbătă, după aproximativ 450 de kilometri parcurși în 10 zile, scrie News.ro. Liderul și iniţiatorul protestului „Marșul Speranței”, Sorin Bobiș, a scris pe Facebook că în cele zece zile de când se află pe drum au avut parte de numeroase surprize din partea localnicilor din zonele pe unde au trecut, care le-au oferit mâncare și cazare, iar unii i-au întâmpinat cu pâine și sare. În unele localităţi, au fost organizate proteste de susţinere, în aşteptarea grupului. Maine la Bucureşti este anunțat un important miting de protest față de modificarea legilor justiției de către Parlamentul României.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG