Linkuri accesibilitate

Statele Unite și-au redus la jumătate donațiile pentru agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA)


Statele Unite și-au redus la jumătate donațiile pentru agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA). Este o decizie temporară, a precizat Departamentul de stat, care a cerut o revizuire „în profunzime” a manierei în care funcționează agenția pentru refugiații palestinieni. „Fără aceşti bani", destinați în special pentru plata salariilor în şcoli şi sistemul de sănătate din Iordania, Cisiordania şi Fâşia Gaza, „operațiunile agenției erau amenințate”, a explicat un reprezentant al Departamentului de stat. Normal, contribuţia voluntară americană se ridică la un total de 125 de milioane de dolari. Reducerea contribuției vine pe fundalul tensiunilor provocate de decizia din decembrie a administrației americane de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului. Urmată de anunțul palestinienilor că în aceste condiții, Statele Unite nu mai pot fi un moderator credibil al procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG