Linkuri accesibilitate

Deputaţii greci au adoptat o nouă serie de reforme cerute de creditorii europeni


În Parlament la Atena
În Parlament la Atena

Deputaţii greci au adoptat luni o nouă serie de reforme cerute de creditorii ţării, în special o restrângere a dreptului la grevă, în pofida grevelor şi manifestaţiilor care au provocat uriaşe blocaje ale circulaţiei la Atena. Noul pachet de reforme a fost votat înainte ca Atena să încheie al treilea program de ajutorare cu țările creditoare, acord care spre deosebire de primele două, nu este sprijinit de FMI. Acordul se încheie în august, după care Grecia speră să se poată finanţa în întregime de pe pieţele internaţionale,

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG