Linkuri accesibilitate

Sindicatul german IG Metall cere reducerea săptămînii de lucru la 28 de ore și o mărire a salariilor cu 6% (INFOGRAFIC)


Greve în Germania

În Germania, cel mai mare sindicat IG Metall a lansat o campanie, acompaniată de greve, pentru o schimbare substanțială: reducerea orelor oficiale de lucru la 28 pe săptămână, cuplată cu o creștere substanțială a salariilor de 6%. IG Metall reprezintă interesele a aproape patru milioane de angajați din domeniul siderurgic și electronic.

Dacă la începutul anilor 2000, cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder a lansat reformele care au dus la o piața a muncii mai flexibilă, favorabilă angajatorilor, sindicatul IG Metall argumentează că acum a venit timpul ca angajații să se bucure de mai multă flexibilitate în modul cum îmbină lucrul cu viața socială.

Sindicatul cere ca toți angajații să poate opta, timp de doi ani, pentru o săptămâna redusă de lucru de 28 de ore cu posibilitatea de a reveni după aceea la săptămâna normală de lucru de 35 de ore și cu garanția locului de muncă. Mai mult, IG Metall cere ca în anumite circumstanțe, angajatorii să compenseze pierderile salariale, suferite de cei care aleg săptămâna de lucru redusă.

Sindicatul crede că femeile vor fi cele care ar putea profita cel mai mult de pe urma acestui sistem, pentru că astăzi, foarte multe lucrează fie cu program redus, fie sunt obligate să renunțe total la carieră pentru o perioadă, pentru a se ocupa de familie, fără nici o garanție că își pot relua munca în regim normal. Cum era de așteptat, pentru moment, organizațiile patronale au respins categoric aceste cereri.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG