Linkuri accesibilitate

Mai multe atacuri cu cuțitul fac un mort și doi răniți în Irlanda


Un japonez a fost ucis prin înjunghiere, iar alți doi oameni au fost răniți în atacuri separate petrecute miercuri pe străzi din Irlanda, iar poliția spune că ia în calcul și ipoteza terorismului. Poliția a spus că a fost arestat un egiptean de 18 ani la Dundalk, aproape de granița cu Irlanda de Nord. Suspectul nu a fost identificat și nici pus sub acuzare. Japonezul de 24 de ani trăia în Irlanda de un an și a fost înjunghiat pe la spate, murind la locul faptei. Celelalte două atacuri au avut loc în alte locuri din Dundalk. Un om a fost rănit cu cuțitul, iar altul a fost lovit cu o țeavă metalică. Toate atacurile s-au petrecut în cursul dimineții. Poliția a spus că victimele par să fi fost alese la întâmplare și că suspectul s-a aflat în contact cu poliția în urmă cu două zile, când i s-au pus întrebări legate de statutul lui de imigrant.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG