Linkuri accesibilitate

„Toate le putem înfăptui doar dacă există dragostea de baștină”


Valentina Cassian.

Jurnalul săptămânal cu Valentina Cassian.

Nascută în 29 septembrie 1969 la Strășseni. Studii: Universitatea tehnică, specialitatea inginer-tehnolog, Academia de administrare publică de pe langa președintele Republicii Moldova. Vicepreședinta Congresului autorităților locale, membră în delegația la Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei, președinta asociației primarilor din raionul Strășeni, consilier local între 2003 – 2011, primar la Strașeni din 2011.

„Aș vrea să încep ziua de luni să fim cu toții un pic mai buni”

Agenda pentru săptămâna ce urmează este stabilită în zilele de weekend – sâmbătă și duminică, când sunt mai mult printre cetățeni, fie că prin intermediul adunărilor, întrevederilor, ședințelor stabilite, în teren, acolo unde este inițiativa și implicarea pe măsură a locuitorilor.

Suplimentar, seara de duminică am petrecut-o în admirația renumiților interpreți de muzică folk Iurie Sadovnic, Mircea Baniciu, Valentin Boghean, Maria Mocanu, Catharsis, Vitalie Rusu, actorul Nicolae Jelescu, la Palatul Național, unde au fost cca 70 de persoane din municipiul Strășeni.

De fapt, acestea sunt surse vii de inspirație în activitatea de zi cu zi.

Luni

Ziua am început-o tradițional – vizita la obiectivele în construcție, după care au urmat celelalte: salutul de dimineață al funcționarilor, în fiecare birou separat, verificând prezența acestora la serviciu, în același timp, asigurându-i cu o doză de zâmbet și spor la muncă.

Ședința operativă este convocată în cazul activităților importante în localitate, dar și în situații problematice, ce necesită implicarea colectivului în întregime. Nu există o poziție strictă în acest sens, deoarece subiectele spre examinare sunt direcționate prin intermediul corespondenței (scrisori sau e-mail-uri), dar, consider necesară comunicarea de câteva minute între toți funcționarii. Totodată, se discută despre cele mai importante acte legislative, de ordin general, pentru comunitate, spre exemplu, atribuirea statutului de municipiui sau alocarea resurselor din Fondul rutier pentru localitate.

Agenda de luni a cuprins și participarea în cadrul Conferinței Regionale din cadrul Parteneriatului Estic, eveniment organizat de către PLATFORMA-Parteneriatul Vecinătatea de Est și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cadrul unui parteneriat strategic cu Comisia Europeană și al unui program specific de vecinătate estică pentru trei țări partenere estice: Georgia, Moldova și Ucraina.

Această platformă de dialog, la care au participat: Frederic Vallier, secretar general al Cosiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor; Tatiana Badan, președintele CALM, Valentin Guznac, secretar general adjunct al Guvernului RM, Peter Michalko, şeful delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România; Viorel Furdui, director executiv al CALM, David Melua, director executiv al Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Locale din Georgia, Oleksandr Slobozhan, director executiv al Asociaţiei Oraşelor din Ucraina; Andris Jaunsleinis, membru al Comitetului European al Regiunilor; Anna Akhalkatsi, reprezentant al Băncii Mondiale şi reprezentanţii autorităţilor locale din Republica Moldova, mi-a creat o imagine despre situația în țările menționate la capitolul descentralizare și autonomie locală, dar și m-a încurajat pentru acțiunile ce m-i le propun.

S-a discutat despre derularea reformelor în țările Parteneriatului Estic, evoluția acestora în Republica Moldova:

- Reforma în sistemul financiar, depolitizarea parțială a acestuia;

  • - Accesul la Curtea Constituțională;
  • - Schimbarea destinației terenurilor a trecut an competența APL; Descentralizarea Fondului rutier;
  • - Creșterea cotei impozitului pe venit de la 20 la 35% pentru municipii.

S-a menționat despre importanța dialogului între toate structurile, APL-APC, între autoritățile din diferite țări. Șeful Delegației UE, domnul Peter Michalko, a menționat despre identificarea unui model durabil, după arhitectura comunităților ce au atins cele mai bune rezultate, importanța transparenței în activitate, implicarea sectorului privat. În același timp, nu putem copia cu exactitate soluțiile altor țări, putem doar să ne inspirăm.

Anders Knape, președintele Asociației suedeze, președinte al Consiliului European al Municipalităților și Regiunilor a relatat despre lista enormă de neasumare a responsabilităților de către Guvernele centrale. Acestea ascultă, dar nu acționează. Mai devreme, Guvernelor centrale le era rușine de faptul că încalcă tratatele ce le-au semnat, acum situația este absolut alta.

Autonomia locală este foarte importantă în întreg procesul de dezvoltare a țării – APL pot avea resurse enorme, dar neavând libertate în gestionarea acestor resurse, nu pot progresa.

Pentru a doua jumătate a zilei erau planificate ședințele comisiilor de specialitate:

economico-financiară, comunală, socială.

Un moment important în această zi a fost și întrevederea cu grupul de inițiativă pentru lansarea activității Clubului (confecționarea ielor, caracteristice portului național românesc, regiunea de centru a țării).

Ziua de muncă s-a sfârșit cu examinarea corespondenței, verificarea și semnarea Înștiințărilor pentru activitățile comerciale.

Marți

A început cu salutul rapid de dimineață, tranzacții financiare, după care a urmat vizita obiectelor în construcție:

- Iluminatul public stradal (proiect ce valorează 2,45 mln lei, cuprinde 5,0 km din drumurile locale),

  • - Construcția sistemului de canalizare din sectorul străzilor P. Rareș, Ștefan cel Mare și Sfânt, T. Ciorbă, S. Lazo, valoarea căruia se estimează la 4,5 mln lei,
  • - Construcția drumului local ( strada Veronica Micle, valoarea - 6,65 mln lei),
  • - Construcția acoperișului Școlii de Arte (2,15 mln lei) – proiecte contractate pe perioada 2017-2018, care la moment sunt în derulare, urmată de ședința de lucru cu reprezentanții IPOT, privind lucrările de delimitare a terenurilor din municipiul Strășeni.

Evenimentul zilei a fost ședința Consiliului municipal, cu principalele subiecte: alegerea viceprimarului, corelarea bugetului, modificarea bugetului și alocarea mijloacelor finaniare, scutirea de plata pentru întreținerea copiilor în instituțiile de învățământ preșcolar, chestiuni funciare.

Şcoala de Arte din municipiul Străşeni este una din cele mai bune din Republica Moldova, unde se educă şi creşte o generaţie cultă, o generație cu care ne mândrim.Promovarea acestor talente este foarte importantă pentru copii, părinți, dar și pentru întreaga comunitate. Deaceea mi-am rezervat timpul pentru organizarea participării Formației Folclorice ”Firicel de Busuioc”, Conducător artistic Doina Sârbu, în cadrul Vocii Basarabiei cu un colind pentru toți asculătorii, pentru cei ce țin la tradiție și la cultura românească.

Ziua s-a încheiat cu examinarea informației privind alocarea mijloacelor financiare, valorificarea acestora, examinarea corespondenței, altor documente de recepție a lucrărilor, conform contractelor.

Miercuri

De dimineata dialog cu funcționarii primăriei, după care a urmat vizita la instituțiile din subordine (6 grădinițe) în scopul verificării etapelor și calității lucrărilor contractate. La moment se execută lucrări de reparație pe interior la grădinița nr.5 ”Poienița Veselă”, după finisarea procesului de gazificare a instituției și construcție a cazangeriei. La grădinița nr.1 Albinuța se realizează lucrările de construcție a căminului pentru acumularea apelor reziduale, o necesitate stringență apărută în urma defectării sistemului învechit de canalizare, excesului de ape pluviale, precum și lipsa unui canal de scurgere a acestora, ce agravează starea imobilului existent.

Un nou proiect important pentru comunitate, de peste 11 milioane de lei, este construcția podului pietonal peste calea ferată și drumul național. Convocarea grupului de lucru, vizita în teren în scopul coordonării de comun cu antreprenorul a etapelor de implementare a proiectului privind construcția podului pietonal, este inevitabilă în acest sens.

În după-amiaza zilei m-am axat pe lucrul asupra Planului de dezvoltare economică locală, ce cuprinde analiza economică locală – structura economiei, activitățile economice, terenuri și infrastructură, sectoare de creștere economică, capitalul uman, poziționarea externă a localității. Municipiul Strășeni este membru al Clubului „Primarii pentru Creșterea Economică” – o nouă inițiativă a Uniunii Europene axată pe dezvoltarea economică locală durabilă, cu scopul de a susține primarii și comunitățile la nivel local să devină facilitatori activi ai creșterii economice și creării locurilor de muncă prin intermediul dezvoltării capacităților și abilităților tehnice ale acestora și parteneriatului cu sectorul privat și societatea civilă. Sprijinul dat de Uniunea Europeană constă din asistență și granturi pentru finanțarea proiectelor din localitate.

Agenda zilei a mai cuprins întrevederea cu antreprenorii, ședința de lucru privind construcția sistemului de canalizare din sectorul străzilor Orheiului, M. Costin. Dragoș Vodă, dar și lucrul în teren, în comun cu specialistul pentru reglementarea regimului funciar, în scopul stabilirii hatarelor terenurilor aferente imobilelor, stabilirii locului pentru construcția unui nou sediu al Judecătoriei.

Tranzacțiile financiare, examinarea corespondenței, autorizațiilor de construcție, certificatelor de urbanism, actelor de delimitare a terenurilor, toate au fost spre finalul zilei de muncă.

Joi

Salutul tradițional cu funcționarii, dialogul în scopul soluționării problemelor stringente ale cetățenilor, audierea cetățenilor, tranzacții financiare, după care m-am concentrat asupra actualizarii Strategiei de dezvoltare a orașului Strășeni pentru perioada 2016-2020, cu includerea compartimentului de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale. Vizita obiectelor în construcție, inclusiv verificarea calității executării lucrărilor este unul din momentele importante în activitatea de zi cu zi . A doua parte a zilei a fost dedicată examinarii corespondenței, ofertelor privind aplicarea la proiecte, domenii eligibile, precum și examinarea Hotărârilor instanțelor judecătorești, expunerea în formă scrisă pentru ședințele ce urmează.

Vineri

Ziua a inceput cu emotii pozitive. Copilasii dragi cu sufletele pure si frumoase mi-au umplut inima cu bucurii si m-au inaripat pentru mult timp inainte. O parte din instituțiile prescolare au demarat deja activitatile prilejuite sarbatorilor de iarna. An de an o fac cu mare drag – sunt alaturi de copii, alaturi de parinti, de administratorul si personalul institutiei. Au urmat procedurile de definitivare a tranzactiilor multiple la sfarsit de an. In acelasi timp, am utilizat si oportunitatea de a participa in cadrul emisiunii televizate, de rand cu alti primari, discutand despre realizarile din anul 2017, dar si asteptarile de anul ce vine.

Este o activitate cu responsabilitate enormă, toate realizările se datorează susținerii din partea cetățenilor, funcționarilor primăriei, ce mă asistă în exercitarea atribuțiilor, consilierilor locali, tuturor celor care mă ajută sincer și dezinteresat în prosperarea municipiului, să demonstrăm cine suntem, de unde venim și ce le lăsăm moștenire urmașilor noștri. Și toate le putem înfăptui doar dacă există dragostea de baștină – un lucru simplu și profund, un fapt de viață și nu o iluzie.

XS
SM
MD
LG