Linkuri accesibilitate

Polonia refuză să se plieze cererilor UE privind independența justiției


Imigranți la frontiera polono-belarusă
Imigranți la frontiera polono-belarusă

Partidul de guvernământ conservator al Poloniei a insinuat că procedura lansată împotriva Varșoviei de UE pentru erodarea independenței judecătorești ar fi o pedeapsă pentru că polonezii nu acceptă refugiați musulmani. „Nu este numai efectul plângerilor opoziției (polone), ci și al faptului că nu acceptăm migranți, migranți musulmani, fiindcă ne pasă de securitatea polonezilor”, a spus Beata Mazurek, purtătoare de cuvânt a Partidului Legii și Justiției. Remarca a venit după ce Comisia Europeană a lansat procedura privării Varșoviei de dreptul de vot în UE după mai multe luni de avertismente privitoare la imixtiunea politicului în justiție. Președintele Consiliului European Donald Tusk, el însuși polonez, a spus că Polonia este percepută în prezent ca o forță a „dezintegrării” în Europa centrală și este nevoie de oprirea „devastării reputației Poloniei”.

XS
SM
MD
LG