Linkuri accesibilitate

Bugetul regiunii transnistrene pentru 2018 a fost aprobat cu un deficit de aproape 50%


Sovietul suprem de la Tiraspol a aprobat, marți seara, bugetul autoproclamatei republici transnistrene pentru anul 2018. Deficitul bugetar, ca și în anii trecuți, se apropie de 50%. Cu toate acestea, șeful Sovietului suprem, Aleksandr Șcerba, l-a numit drept „un buget de dezvoltare”.

„Avem dificultăți la capitolul cheltuieli sociale și, în general, la formarea bugetului. Dar, cu toate acestea, este un buget de dezvoltare. Pentru prima dată în ultimul deceniu, în buget s-a introdus un program de investiții capitale, nu din fonduri externe - umanitare, ci din contul unor măsuri verificate și executate”, a spus Aleksandr Șcerba, citat de agenția Novosti Pridnestrovia.

Fondul de investiții capitale este în valoare de 186 de milioane de ruble transnistrene (circa 12 milioane de dolari) și va fi suplimentat din impozite și taxe vamale. Potrivit sursei citate, din banii fondului ar urma să se procure echipamente medicale, să fie construite apeducte și reparate școli și grădinițe.

Veniturile bugetului consolidat (inclusiv bugetele locale) al regiunii secesioniste pentru anul viitor au fost stabilite la 2 miliarde 430 de milioane de ruble (cca 162 de milioane de dolari), iar nivelul cheltuielilor - la 4 miliarde 279 de milioane de ruble. Așa numitul buget republican prevede venituri de 1 miliard 597 de milioane și cheltuieli de 3 miliarde 85 de milioane de ruble transnistrene, din care 70% reprezintă cheltuieli sociale - 2 miliarde de ruble sunt rezervat achitării pensiilor.

Recent, executivul de la Tiraspol a promis că, în ciuda restanțelor salariale de anul acesta și anii precedenți, în 2018 bugetarii își vor primi plățile integral și la timp.

Șeful executivului, Aleksandr Martînov, a plecat marți, 19 decembrie, într-o vizită la Moscova, pentru a discuta cu oficialități ruse și oameni de afaceri despre posibilitatea creditării întreprinderilor din Transnistria, anunță serviciul de presă al executivului autoproclamatei republici transnistrene.

Potrivit administrației de la Tiraspol, o bună parte a cheltuielilor bugetare este acoperită din banii plătiți de populație și companii pentru consumul de gaze naturale, bani ce nu mai sunt rambursați Gazpromului, ci se acumulează ca datorii ale MoldovaGaz. Datoriile regiunii transnistrene pentru gazele naturale rusești depășesc în prezent 5 miliarde de dolari.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG