Linkuri accesibilitate

Turcia va introduce în dezbaterea Adunării Generale ONU rezoluţia privind decizia SUA de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului


Recep Tayyip Erdogan

Turcia va introduce în dezbaterea Adunării Generale ONU rezoluţia prin care se solicită Statelor Unite să-şi retragă declaraţia privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, a anunţat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Rezoluţia a fost introdusă luni în Consiliul de Securitate ONU de către Egipt, membru nepermanent, dar Statele Unite s-au opus prin veto, în pofida celorlalte 14 voturi favorabile. „O susţinere de două treimi în Adunarea Generală ar însemna de fapt respingerea deciziei luate de Consiliul de Securitate”, a comentat, marți, președintele turc. Proiectul de rezoluţie subliniază că statutul Ierusalimului „trebuie rezolvat prin negocieri” şi exprimă „regrete cu privire la recentele decizii asupra Ierusalimului”, fără a menţiona explicit Statele Unite.

Israelul controlează întregul Ierusalim de la războiul de 6 zile din 1967, dar anexarea părții de est a orașului nu a fost recunoscută internațional. Palestinienii, pe de altă parte, vor ca în estul Ierusalimului să fie capitala viitorului lor stat independent.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG