Linkuri accesibilitate

Recep Tayyip Erdogan și Mahmud Abbas condamnă sever recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către administrația Trump


Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat dur recenta recunoaștere de către președintele Statelor Unite, Donald Trump, a Ierusalimului drept capitala Israelului. „De acum înainte, Statele Unite, părtinitoare, nu mai pot fi mediator între Israel și Palestina”, a spus Erdogan la summit-ul extraordinar al Organizației Conferinței Islamice, ținut la Istanbul. La aceeași reuniune, președintele palestinian Mahmud Abbas a spus că medierea rezolvării conflictului din Orientul Mijlociu trebuie încredințată Națiunilor Unite. El a cerut, de asemenea, tuturor țărilor care încă nu au recunoscut statul palestinian să-l recunoască în cel mai scurt timp. Palestinienii vor ca Ierusalimul de est să fie capitala lor, în eventualitatea rezolvării conflictului prin soluția celor două state – israelian și palestinian.

XS
SM
MD
LG