Linkuri accesibilitate

Casa Regală: slujba de îngropare a Regelui Mihai I va fi oficiată în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș


Catedrala episcopală de la Curtea de Argeș

Slujba de îngropare a Regelui Mihai I va fi oficiată sâmbătă în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș, după care sicriul va fi purtat într-o procesiune până la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală aflată în apropiere, unde se află locul de veci, transmite Agerpres, citând un comunicat al biroului de presă al Casei Majestății Sale. Potrivit comunicatului, sâmbătă, la ora 14.40, Trenul Regal, în care se va afla sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai și în care vor călători Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României, va pleca din Gara Regală Băneasa. Trenul Regal va ajunge la ora 17.30 în gara din Curtea de Argeș, unde prezența presei și a publicului va fi permisă. Cortegiul funerar se va deplasa apoi de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală. La ora 17.50 va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, la ora 18.40. Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele șapte zile după înmormântare, transmite Agerpres.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG