Linkuri accesibilitate

Mihail Saakașvili eliberat din detenție la Kiev


Mihai Saakașvili la ședința de luni a Tribunalului de la Kiev

O judecătorie din Kiev l-a eliberat din detenție pe Mihail Saakașvili, care este acuzat de procurori că ar fi ajutat o grupare infracțională în scopul înlăturării de la putere a președintelui ucrainean Petro Poroșenko. Procurorii au cerut ca fostul președinte georgian, devenit lider de opoziție în Ucraina, să fie ținut în arest la domiciliu, dar un judecător a respins cererea luni. Saakașvili le-a spus ziariștilor după decizie că are de gând să-și continue activitatea politică în scopul „unui transfer calm de putere” în țară și al stârpirii corupției. El a adăugat că nu are personal ambiții prezidențiale. Fostul președinte georgian a mai spus că se consideră „prizonier de război”.

XS
SM
MD
LG