Linkuri accesibilitate

Premierii Greciei, Bulgariei și României au promis să sprijine aderarea Serbiei la UE


De la stînga la dreapta,: premierii Mihai Tudose și Boiko Borissov, președintele Aleksandar Vucici și premierul Alexis Tsipras, Belgrad, 9 decembrie 2017.
De la stînga la dreapta,: premierii Mihai Tudose și Boiko Borissov, președintele Aleksandar Vucici și premierul Alexis Tsipras, Belgrad, 9 decembrie 2017.

Premierii Greciei, Bulgariei și României au promis să sprijine aderarea Serbiei la UE, spunând că aceasta va mări stabilitatea regiunii Balcanilor. Cei trei demnitari s-au pus de acord la întâlnirea avută sâmbătă la Belgrad cu președintele Serbiei să îmbunătățească legăturile comerciale, energetice și de transport între țările lor, informează AP. Premierul elen Alexis Tsipras a spus că „Serbia nu mai poate rămâne în afara familiei europene”. Iar premierul bulgar Boiko Borisov a spus că pentru Balcani „nu există cale mai bună decât calea europeană”. Serbia a căutat mereu să mențină legături bune cu aliatul său tradițional, Rusia, încercând în același timp să se apropie de UE. Președintele sârb Aleksandar Vucic a spus că Serbia are un parcurs european, dar Moscova rămâne „prietenă”.

XS
SM
MD
LG