Linkuri accesibilitate

„A fost o săptămână bună, iarna își intră în drepturi”


Elena Carchilian
Elena Carchilian

Jurnalul săptămânal cu Elena Carchilan.

Născută în 3 decembrie 1964, în raionul Briceni. Absolventă a Colegiului industrial-pedagogic din Chisinău. A facut studii sl la USM, licențiată in drept. Si-a inceput activitatea în calitate de inginer superior protecția muncii la Nisporeni. Șefa Inspectoratului Muncii al Sindicatelor din cadrul CNSM. Mamă a două fete.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:48 0:00
Link direct

Luni

Ziua mea începe cu o cafea, de cărei aromă am nevoie după opt ore în drum spre București, unde am venit la invitația Directorului general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii Alexandru Darabont, domnului Doru Darabani și a Managerului Punctului Focal al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă-România, Ioana-Georgiana Nicolescu pentru a participa la evenimentul de închidere a campaniei paneuropene „Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”, sub egida Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă. Evenimentul urmărește să ofere o platformă pentru colaborare tuturor partenerilor sociali cu scopul promovării securității și sănătății la locul de muncă pentru angajații de toate vârstele. Republica Moldova este reprezentată la întrunire și de Rodica Ţabur, șeful Centrului Republican de boli profesionale și Iurie Crăciuneac, director al Serviciului extern de protecție și prevenire. Formator al evenimentului este Katalin Sas, manager de proiect al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă cu sediul în Bilbao, Spania.

Potrivit datelor EU-OSHA, forța de muncă din Europa cunoaște un proces de îmbătrânire, iar numărul persoanelor de peste 60 de ani crește cu peste două milioane în fiecare an. Populația activă urmează aceeași tendință, proporția lucrătorilor mai în vârstă, devenind tot mai mare în comparație cu cea a lucrătorilor mai tineri. Totodată, în conformitate cu estimările demografice ale Eurostat, populația activă cu vârste cuprinse între 55 și 64 ani din Uniunea Europeană urmează să crească cu aproximativ 16% între anii 2010 și 2030. Soluția propusă se sprijină pe crearea unor condiții de muncă mai sănătoase, astfel, încât, la atingerea vârstei de pensionare, salariații să poată continua să lucreze. Următoarea campanie a Agenției EU OSHA-ROMÂNIA va începe în luna aprilie 2018, cu genericul „Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase”. După eveniment, mi-am dorit să vizitez Ateneul, care nu este doar edificiul numărul unu pentru concertarea artiștilor români și mondiali de anvergură, ci și găzduiește o minunată frescă de-a lungul tavanului ce te face să rămâi cu privirea spre cer minute în șir analizând redarea evenimentelor istorice românești. Și precum este doar a doua vizită în Micul Paris, mergând spre Centrul vechi, m-am rătăcit, dar cineva spunea că nu este modalitate mai bună de a descoperi un oraș decât atunci când mergi fără direcție. Până la sfârșit mi-am găsit destinația, iar pe drum mi-a bucurat sufletul atmosfera sărbătorilor de iarnă și frigul începutului de iarnă.

Marți

Din considerentul că mă aflu în capitala României, astăzi la solicitare, am efectuat o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabont”, instituție care dispune de 6 laboratoare de evaluare a factorilor de risc. Am aflat mai multe despre activitatea acestui institut și am cunoscut unii angajați. În condițiile în care și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova dinspune de un laborator pentru măsurările instrumentale necesare la evaluarea factorilor de risc profesional, aflat în proces de acreditare, acest prilej a servit și la identificarea unor răspunsuri pentru unele din întrebări legate de laborator. M-am familiarizat și cu modul în care este efectuată testarea echipamentului individual de protecție în laboratorul de încercări mecanice al aceluiași institut. Este timpul să merg acasă, plină de energie după 2 zile de socializare și discuții aprinse la tema campaniei și a institutului sus-menționat. Ajunsă în gara Filaret am rămas neplăcut surprinsă, deoarece chiar dacă aveam rezervat un loc la aceeași companie cu care am venit la București, taxa de călătorie suferise modificări în mod nejustificat, fapt ce m-a întristat, pentru că dovedește că ne mint cu prima ocazie. Mă strădui să cumpăr permanent bilet de la casa gării, dar la întoarcere la casă gării Filaret mi s-a comunicat că trebuie să achit conducătorului auto, care mi-a cerut 400 lei MD, dar mi-a eliberat bilet de 85 lei Ro. Respectiv, reiese că să revii din București e mai scump decât să vii cu aproximativ 25 lei MD. Am compensat această experiență făcând cunoștință în microbuz cu o tânăra foarte bine pregătită, ce activează în domeniul resurselor umane în România, de 2 ani. Am constatat cu reget că mulți tineri, cu o experiență de muncă de 5-7 ani părăsesc Republica Moldova pentru a căuta oportunități de a trăi o viață decentă în alte țări. Domeniile sunt varii, mulți activează în alimentație publică, sistemul bancar, învățământ, IT etc. Media de vârstă a celor ce aleg o viață înafara Nistrului și a Prutului este de la 21 la 50 ani. Este tragic că dacă generațiile anterioare părăseau țara și familiile pentru a obține bani înafara țării, dar se întorceau ulterior după ceva ani, însă acum tinerii pleacă și se stabilesc permanent peste hotare, urmând studii, creând familii acolo fără planuri de a se întoarce pe o perioadă mai mare de câteva săptămâni. Având un loc în microbus printre primele scaune și ascultând noutățile, am aflat despre faptul că Regele Mihai s-a stins din viață, în Elveția, la vârsta de 96 de ani. Regele Mihai a fost „unul dintre puținii lideri supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”.

Miercuri

Ajunsă la serviciu la 7.30 după 2 zile de absență, m-am cufundat în lucru. Prima ce am făcut, cînd am ajuns la serviciu a fost verificarea fax-ului, prin intermediului căruia primim informația despre accidentele de muncă care se produc în Republica Moldova și sunt comunicate la Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). Din informație aflu că din data de 27.11. 2017 și pînă pe 30.11.2017 sau produs 4 accidente cu incapacitate temporară de muncă și au fost comunicate la ISM cu întîrziere, chiar și de 4 zile. Aceste accidente de muncă se cercetează de comisia entității, respectiv la investigații nu participă inspectorii de muncă. Prin telefon contactez colegii din subdiviziunile Nord și Sud să aflu situația din teritoriu, iar cu cei din subdiviziunea Centru ne întrunim pe 15 minute pentru a discuta despre sarcinile puse spre îndeplinir, accentul fiind pus pe perfectarea setului de documente pentru acreditarea laboratorulului pentru evaluarea stării reale a condiţiilor de muncă prin efectuarea măsurărilor instrumentale. Pînă la ora 10.30 deja acordasem consultații la telefon în domeniul muncii la 2 persoane, referitor la concedierea persoanelor care dețin statutul de pensionar pentru limită de vîrstă. Această modificare în Codul muncii al Republicii Moldova dă multe bătăi de cap inspectorilor de muncă, deși sindicatele au emis aviz negativ și au fost împotriva acestei modificări, spre regret angajatorii pot admite concedierea persoanelor date, dar angajatorii trebuie să se familiarizeze și cu Nota informativă la această moificare care spune că aceste persoane concediate în temeiul lit. y1) pot fi angajate pe o durată determinată conform art. 55 lit. f) din Codul muncii al Republicii Moldova.

Ziua a continuat cu niște fulgi fugari, care s-au arătat puțin și s-au topit după câteva minute, fiind substituiți de o ploaie de iarnă. A fost o zi grea, șeful adjunct al IMS, este în concediu medical și după două zile de deplasare sunt tare multe de făcut. În perioada 12-13.12.2017 vin reprezentați din 8 țări din Comunitatea Statelor Independente la Institutul Muncii, precum și experți internaționali la o întrevedere regională a experților în domeniul securității și sănătății în muncă, care este organizat de Consiliul Regional Pan-European a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (ITUC) la care voi participa timp de 2 zile în calitate moderator și de formator național cu alți reprezentanți invitați din domeniul securității și sănătății în muncă.

Am plecat acasă la ora 18.00. După ritmul de muncă de azi mi-am amintit acei ani care i-am activat la o întreprindere moldo-belgiană, de unde am plecat, doar din motivul că munceam foarte multe zile în lună cîte 10-12 ore. În prezent cunosc multe persoane tinere, care dețin funcții de top-management, care tot lucrează cîte 11-12 ore, în tabelul de pontaj fiind indicate doar 8 ore. Ei acceptă acest regim de muncă, doar pentru ca să aibă un salariu decent achitat la timp și să nu plece peste hotare, ca să rămână alături de părinți, prieteni etc. Dar această atitudine a angajatorilor este toxică, deoarece salariații nu sunt motivați și ajung să se ardă profesional.

Joi

Ajunsă acasă, ar fi trebuit să-mi dorm cele 8 ore necesare pentru o minte odihnită, dar spre regret cum m-am trezit la ora 4.30, nu am mai reușit să adorm. Pentru astăzi sunt preconizare întîlniri și discuții telefonice cu acele persoane care vor participa ca reprezentanți ai diferitor instituții statale la evenimentul sus-menționat. În perioada aceasta este destul de dificil de conlucrat cu alte instituții, cu modificările și completările aduse Legii securităţii şi sănătăţii în muncă 186 /2008, în vigoare începînd cu 27.10.2017 unde controlul de stat al respectării de către angajatori privind securitatea şi sănătatea în muncă este exercitat de 10 Agenții/autorităţi competente în domeniul siguranţei ocupaţionale. Au fost expediate scrisori din timp instituțiilor cu solicitarea delegării unui reprezentant, dar ieri cînd am început să sun pentru a verifica participarea, am primit multe refuzuri, ba unul e în concediu anual, altul medical, care a scris cerere de demisie și nu dorește să participe, altul nu cunoaște limba rusă etc. Dar ne vom descurca, a fost și mai greu și am reușit. Astăzi nu este nici o informatie să se fi produs vreun accident de muncă, așa că deja este o zi bună. Urmează muncă în birou, perfectarea prezentărilor pentru eveniment și răspunsuri la întrebările parvenite prin telefon la 2 persoane (din Cahul și Briceni) referitor la raporturile de muncă (în temeiul cărui document se acordă concediul paternal de 3 zile și 15 zile oferit tatălui copilului nou născut, și termenul de aplicare a unei sancțiuni disciplinare). Seara am primit oaspeți, o familie, vecinii noștri, care sunt plecați din 2005 la muncă în Italia și au venit în concediu. Și-au dorit să sărbătorească Crăciunul acasă.

Vineri

E ultima zi a săptămânii. În această zi fiecare din echipă prezintă câte un raport pentru săptămîna precedentă și un plan de activitate pentru săptămâna ce urmează. Trebuie la fiecare inspector de muncă de emis Dispoziția de lucru. Este o provocare să lucrezi cu colegii de la distanță (2 sunt în Bălți, altul în Rîșcani, 2 în Căușeni), dar deja de 5 ani activăm așa. Astăzi nu este nici o informatie să se fi produs vreun accident de muncă, dar timpul va arăta situația de-facto, deoarece în anul 2016 sau cercetat 8 accidente de muncă din anii precedenți. Iarăși lucru de birou, conlucrarea cu 2 președinți ai sindicatelor de ramură, perfectarea prezentărilor pentru eveniment și încheierea sarcinilor urgente pentru săptămâna aceasta. A fost o săptămână bună, iarna își intră în drepturi, dimineața asta și-a arătat deja capacitățile ei de a ne ține mai mult în interior decît afară. Curând vin sărbătorile și cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp vom uita de probleme și griji cotidiene. Mulțumesc pentru că ați fost alături, dragi ascultători, vă doresc sărbători fericite alături de cei dragi vouă!

XS
SM
MD
LG