Linkuri accesibilitate

Duma de Stat interzice accesul la lucrările parlamentului a ziariștilor de la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea și Vocea Americii


Duma de Stat a Federației Ruse a decis prin vot să interzică accesul unor instituții de presă americane în camera inferioară a legislativului rus. Deputații ruși au adoptat o rezoluție pe această temă cu 413 de voturi pentru și unul împotrivă miercuri, 6 decembrie. În practică aceasta înseamnă că nu vor mai putea intra în Dumă ziariștii de la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea și Vocea Americii, care fuseseră desemnate drept „agenți străini” de Ministerul rus al Justiției la 5 decembrie. „Decizia de a ne priva de accesul în Dumă este regretabilă”, a spus într-o declarație președintele postului nostru de radio, Thomas Kent. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a spus tot miercuri că măsurile împotriva presei americane ar putea fi anulate când Washingtonul va renunța la restricțiile împotriva postului rusesc TV finanțat de Kremlin, Russia Today.

XS
SM
MD
LG