Linkuri accesibilitate

Pwste 1.500 de persoane au demonstrat la București împotriva modificării legilor justiţiei


București, protestele din 26 noiembrie, 2017

Vineri seară, la București, în Piața Victoriei, peste 1.500 de persoane au demonstrat împotriva modificării legilor justiţiei şi a reformei fiscale, care intră în vigoare de la 1 ianuarie, a relatat postul de televiziune Digi24. Măsura cea mai controversată din reforma fiscală este trecerea în exclusivitate la angajat a cheltuielilor sociale. Protestul a avut loc sub sloganulRomânia moare”. La sfârșitul săptămânii trecute, aproape 50.000 de oameni au demonstrat la București și în alte orașe din România împotriva planului de a schimba felul cum sînt numiți magistrații, reducând rolul președintelui țării, și împotriva altor prevederi controversate ale noilor legi ale justiției, propuse de social-democrați.

La recepția oferită mai devreme, cu ocazia Zilei Naționale, președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs în care a criticat actuala coaliție de guvernare: „Aş fi vrut să văd o preocupare pentru consolidarea justiţiei”, a declarat Iohannis, citat de Digi24. Președintele român a vorbit și despre „provocările” din acest an „care au pus sub semnul întrebării progresele înregistrate de România în ceea ce privește lupta anticorupție și funcționarea statului de drept, dar și progresul economic”. Referitor la protestele de la începutul anului și la cele de acum o săptămână, Iohannis a declarat că ele au arătat pentru el există „o Românie mai solidară ca niciodată în jurul unor valori și principii, o țară trează și determinată, cu cetățeni care au manifestat pentru a apăra democrația și statul de drept, având în gând un singur lucru: viitorul țării lor”.

XS
SM
MD
LG