Linkuri accesibilitate

Michael Flynn, fost consilier pentru securitate națională la Casa Albă, a recunoscut că a mințit FBI-ul


Michael Flynn.
Michael Flynn.

„Faptele, pe care le-am recunoscut astăzi în tribunal, sunt greșite și voi face tot ce pot pentru a îndrepta situația. În interesul familiei și a țării, mi-am recunoscut vina și am acceptat să cooperez cu echipa procurorului special”, se spune într-o declarație dată publicității de avocații fostului consilier pentru securitate națională de la Casa Albă, Michael Flyn, care a fost acuzat oficial că a mințit Biroul Federal de Investigații. Tribunalul a ajuns la concluzia că Flynn a ascuns față de FBI „cu bună știință” că a discutat cu fostului ambasador rus Serghei Kisliak despre sancțiunile impuse Rusia în perioada tranziției de la victoria din noiembrie 2018 a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane și data când a avut loc ceremonia de inaugurare a sa ca președinte la Casa Albă. Michael Flynn a demisionat din administrație în februarie, după numai 24 de zile în funcția de consilier national pe probleme de securitate. Procurorul special Robert Muller conduce o anchetă privind posibile contacte ale campaniei electorale a lui Trump cu Rusia iar Flynn este a patra persoană pusă sub acuzație în urma acestei anchete.

Unul din avocații președintelui Donald Trump a dat o declarație de presă în care se precizează că mărturia făcută de Flynn nu-l incriminează decât pe acesta.

XS
SM
MD
LG