Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Svetlana Munteanu.

Născută în 1 decembrie 1953 la Volintiri, raionul Ștefan-Vodă. Doctor în științe chimice, conferențiar universitar. A activat in domeniul cercetării și a predat la USM. Fosta directoare generală adjunctă a Agenției de stat pentru proprietate intelectuală - AGEPI de la Chișinău. Actualmente consilieră a directorului general AGEPI.

Luni

Astăzi au promis primii fulgi, dar dimineața a început cu o ceață de toată „frumusețea”. Ceață afară, ceață în țară… În drum spre muncă, parcurg site-urile de știri și ascult noutățile la radio. Subiectul zilei (și probabil a multor zile înainte) - referendumul eșuat. Incertitudine…

La serviciu săptămâna începe în forță. Facem totalurile săptămânii trecute, în care a avut loc expoziția internațională specializată Infoinvent și o suită întreagă de evenimente consacrate inovațiilor. Toți suntem obosiți, dar mulțumiți de rezultate. Ar fi binevenit un respiro, însă avem planuri mari și ambițioase, ce trebuie realizate.

Săptămâna aceasta voi ține un ciclu de prelegeri în cadrul cursului de instruire pentru consilieri în proprietate intelectuală. Le voi preda cursanților disciplina protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate. Este domeniul meu de suflet, și pot să vorbesc la nesfârșit despre indicații geografice, despre protecția lor, despre multiplele beneficii economice și potențialul enorm pe care îl posedă, despre importanța acestora pentru țara noastră și cât vom avea de câștigat dacă vom dezvolta acest sistem… Dar am la dispoziție doar 12 ore academice, iar primele 4, de astăzi, au zburat pe neobservate.

Seara ne adunăm acasă. De fapt „ne adunăm” doar eu și soțul, copiii sunt mari, fiica e studentă la Paris, iar fiul are familia sa și ne-a făcut bunei triplu fericiti. Cina este pentru noi timpul cand ne informăm ce s-a mai întâmplat în țară și în lume și discutam despre ale noastre. Aflăm că iar s-a întâmplat un șir de tragedii – un copil împușcat și aruncat în fântână, o carieră prăbusită și trei oameni morți, șase copii ramași orfani… Jale și tristețe mare, dar cel mai tragic este faptul, că toate acestea s-au întâmplat din vina unor indivizi pe care este greu să-i numești oameni. Ce se întâmplă cu poporul nostru?...

Marți

Mă trezesc cu câteva clipe înainte să sune ceasul și îmi stabilesc prioritățile, să reușesc totul la serviciu și acasă. În fiecare zi mă confrunt cu principiul relativității, cu cât mă apropii de ora când trebuie să ies din casă, timpul își accelerează mersul și mereu mă pomenesc că nu-mi ajung câteva minute.

Iată-mă ajunsă la birou și continui lucrul asupra unui document important. Trebuie să-l definitivez în termen. Iar termenele la noi sunt stricte și nu se admit depășiri. Organizare și disciplină. Competență și responsabilitate. În plus, îmi place că în domeniul căruia mă dedic deja de 18 ani, nu poți să te plictisești nici o dată. Proprietatea intelectuală cuprinde diverse obiecte care rezultă din creativitatea umană, iar acest domeniu este într-o evoluție continuă și trebuie să fii mereu la curent cu noutățile, să studiezi, să analizezi, să vezi ce poate fi îmbunătățit.

M-am obișnuit cu acest ritm, dar principalul, i-am obișnuit și pe ai mei că am obligațiuni și nu admit să nu le îndeplinesc. Așa am fost educată. Părinții fiind învățători, tatăl – directorul școlii, totdeauna mi-au insuflat că trebuie să fiu exemplu pentru ceilalți. Și mai spunea mereu: peștele de la cap se strică. Acum sunt alte vremuri…

Seara o petrecem mai mult pe Skype, la fel ca mulți alți moldoveni.

Mai întâi îi dau întâlnire fratelui, care de mai mulți ani a plecat la muncă peste hotare și, din câte se pare, n-o să se mai întoarcă în țară. Și-a luat și familia încolo și am ajuns să ne vedem virtual, dar și așa e bine. Din păcate, aceasta este soarta majorității moldovenilor, s-au dus în căutarea unui loc de muncă și în alte țări și-au găsit un rost. Și iată așa ne trece viața, între griji și bucuria întâlnirilor… Fie chiar și pe Skype.

Apoi vorbim cu fiica. A susținut câteva teste și examene de mijloc de semestru. Acum poate sa se mai relaxeze. Da de unde!.. Deja are de făcut o lucrare și iar are de studiat. Și-a ales un domeniu la care nu m-am așteptat: fizica. Deși plecase sa studieze chimia, din anul doi a înțeles că pentru ceea ce și-a propus să facă, are nevoie de cunoștințe profunde în fizică. Eu mai bine decât oricine înțeleg cât este de complicat acest obiect, dar și cât de important este să-ți urmezi visele.

Miercuri

Ziua a început cu o veste tristă: s-a stins din viață mama unei colege de serviciu. Aseară am vorbit cu ea și speram că se va întâmpla o minune, dar, nu a fost să fie… Dumnezeu s-o odihnească în pace…

Mă mobilizez să fac toate cele planificate, dar intervin niște urgențe și abia de reușesc să le vin de hac, că e timpul să merg la ore. Aici iarăși mă regăsesc și mă simt în largul meu. Pe lângă faptul că mă pasionează domeniul pe care îl predau acum, mi s-a făcut dor de vocația mea, de a transmite altora cunoștințele acumulate. Anii în care am predat la Universitate și-au lăsat amprenta. Sau poate este ereditar, am moștenit de la părinți. Îmi place să împart cu alții ceea ce cunosc, doar cunoștințele împărtășite nu se împuținează, dar se multiplică.

Dorința aceasta de cunoaștere o au și copii mei, iar acum în văd și pe nepoței cum li se aprind ochișorii când le povestești ceva interesant și îi ajuți să descopere lumea.

Seara mă sună pe Skype unchiul meu din România. Are 91 de ani, sa-i dea Domnul mulți înainte! Și mai are un vis – să mai vină o dată în Basarabia lui dragă. În ’40, fiind elev la Liceul de băieți Bogdan Petriceicu Hajdeu din Chișinău, a fost evacuat cu tot liceul în Craiova, unde și-a continuat studiile, iar după sfârșitul războiului, când comuniștii îi vânau pe basarabeni și-i expediau înapoi în Basarabia, a reușit să rămână în România, să termine facultatea și să-și creeze o familie. Părinții și frații nu au știut nimic despre el până în ’57, îl credeau mort. Dar el a apărut, ca pasărea Foenix. Este un mare patriot și toată viața a visat la reîntregirea țării. Vorbim despre sănătate, nu se plânge, doar regretă că mai greu se deplasează. Tare mult ași vrea să-i îndeplinesc dorința, de altfel, ambele dorințe!..

Joi

De dimineață fiica îmi trimite CV-ul ei, să-mi spun părerea. Începe sa caute oportunități pentru un stagiu la lucrarea de master, iar pe viitor, de ce nu, și de doctorat. Rămân fără cuvinte, câte a reușit să realizeze până acum. Copii noștri sunt bravo! Păcat că pleacă din țară.

Lucrul mă înghite și uit că nu am luat prânzul. Nu-i grav. A intervenit o deplasare neașteptată, în interes de serviciu, și trebuie făcute toate aranjamentele necesare, timpul e la limită, noroc de colegele de la relații internaționale, intervin cu mesaje și telefoane și rezolvă operativ dificultățile ce apar.

Mă telefonează nora și aflu că mezinul are varicelă. Micuțul.

Abia seara aflu și eu noutățile, în timpul zilei nu am reușit să mă uit pe site-urile de știri.

O noutate bună - Parlamentul a votat azi, în două lecturi, proiectul de Lege privind ratificarea Tratatului de la Marrakesh care va facilita accesul la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficienţe de vedere sau cu alte dificultăţi de citire a materialelor imprimate. În 2010 am avut ocazia să-l ascult la Geneva pe Stevie Wonder pledând pentru un asemenea Tratat.

Dar și o veste tristă: ne-a părăsit Stela Popescu, cea mai iubita actriţă a teatrului românesc cu origini basarabene. Dumnezeu să o odihnească…

Vineri

Revizuiesc și actualizez materialul ce urmează să-l prezint la cursuri. Astăzi închei cele 12 ore. Le povestesc cursanților despre specialitățile tradiționale garantate. Este regretabil faptul, că avem puține produse cu DO și IG și nici o specialitate tradițională garantată protejată. Sper că lucrurile vor avansa, deja sunt semne că apare un interes tot mai mare și sunt bucuroasă că și eu contribui cu ceva în acest sens.

Cu ajutorul colegilor am rezolvat toate problemele legate de deplasare, iar în următoarele zile voi studia și toate documentele ce vor fi puse în discuție. Voi face totul la nivel.

Primesc o veste bună de la fiica Laura – a primit un răspuns de un potențial conducător de cercetare, care îi spune că o consideră a fi un candidat foarte puternic și să aplice. Mă bucur mult, dar țin surpriza pana diseară, să-l bucur și pe tata.

Am pus ce am avut mai bun în copii noștri, iar acum, cît ne va da Dumnezeu puteri, vrem să-i ajutăm și la creșterea nepoțeilor. Viața merge înainte.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG