Linkuri accesibilitate

„Avem încă tare multe de făcut pentru a produce o schimbare în societatea noastră”


Daniela Sîmboteanu.

Jurnalul săptămânal cu Daniela Sîmboteanu.

Născută în 8 Iulie 1975 la Ungheni. A absolvit facultatea de psihologie a Universității pedagogice Ion Creanga în 1997, și în același an a fost angajată în calitate de lector la catedră, unde a activat pina in 2015. În 1998 a fondat împreuna cu mai mulți tineri Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii - CNPAC , unde lucrează de 20 de ani ca președintă.

Luni

Pentru mine, o nouă zi de luni înseamnă un ceai aromat dis de dimineață și, de ceva timp încoace, ședința cu echipa mea unde analizăm rezultatele săptămânii precedente și obiectivele celei ce urmează. Deja a doua săptămână la rînd încep ședința cu anunțul că CNPAC a primit o diplomă de mulțumire, de data aceasta din partea Direcției pentru protecția dreptruilor copilului din Chișinău. Chiar dacă nu le spun la fel de des precum aș dori, dar cu certitudine după fiecare ședință, oricât de complicată nu ar fi, sunt mândră de echipa pe care o am și simt că mergem, cu pași mici, dar siguri, spre cauza noastră comună - prevenirea violenței față de copii.

Câteva ore mai târziu, cu prilejul Zilei internaționale a drepturilor copilului, am avut o întâlnire cu o echipă de jurnaliști cărora le-amvorbit despre lucruri care deseori rămân în umbră, cazurile de abuz pe care le înregistrează CNPAC săptămânal. Chiar dacă orarul meu este deseori încărcat la maxim, nu pot trece cu vederea unele istorii ale copiilor noștri, și chiar îmi doresc ca ele să ajungă și la societate.

Mă întorc apoi la birou, unde petrec câteva ore bune muncind la calculator, iar spre seară gândurile mele sunt deja îndreptate către familia mea: Daniel, soțul, și Catălina, fiica mea. De fiecare dată serile îmi par foarte scurte pentru a reuși să ne povestim unul altuia tot ce avem să ne spunem. Confortul de acasă nu îl pot găsi nicăieri altundeva. Apoi, împreună cu fiica ... colorăm într-o carte de colorat. Ar fi fost ceva obișnuit dacă se întâmpla acest lucru acum zece ani, cînd fiica-mea avea 4-5 ani. Acum însă, când am în preajmă o domnișoară de 17 ani, pare neobișnuit... Dar și cartea de colorat este deosebită, o carte de colorat pentru adulți creată de Johanna Basfordi.

Marţi

Azi ziua începe foarte frumos, cu un soare tomnatic generos, care mă încarcă cu multă energie și bună dispoziție. De-ar ține tot așa încă câteva zile!!!

Merg la oficiul nostru, unde încep munca cu o discuție cu colega mea Parscovia despre curricula de educație timpurie. De ceva timp încercăm să convingem ministerul educației că copiii trebuie să știe cum să se protejeze de abuz începând de la vârsta de 3-4 ani, şi sper mult ca vocile noastre să fie auzite într-un timp cât mai scurt. Acum însă ne ocupăm noi de asta: vom organiza curând un atelier cu peste 20 de grădinițe cu ediția-pilot a programului „Copiii în siguranță”.

Sper ca argumentele aduse de educatori și părinți că convingă ministerul să introducă aceste subiecte în activitățile de zi cu zi ale copiilor. Până atunci, încercăm să identificăm finanțatori pentru a implementa programul în alte câteva zeci de grădinițe. Copiii nu au timp să aștepte.

Deși e ora prânzului, mă grăbesc la o ședință foarte importantă cu un finanțator promițător și colegi din ONG-uri. Vom discuta prioritățile din domeniul protecției copilului care vor primi sprijin în următorii cinci ani. Mă bucur să găsesc între priorități și prevenirea abuzului sexual împotriva copiilor. Apare o speranță că mulți copii vor putea beneficia de pe urma programului „Copiii în siguranță”.

Între timp, de Veronica Boboc de la Suntparinte.md îmi cere pe Facebooksă să răspund unui comentariu care respinge educația sexuală în grădinițe, considerând că aceasta este o pervetire a minorilor. Îmi dau seama încă o dată că este nevoie de multă, multă informare. După încă câteva ore la birou, ajung acasă, unde regăsesc liniștea și confortul alături de cei dragi.

Miercuri

Azi este o zi pe care o simt mai deosebită. Deşi e dimineaţă devreme şi e mare agitaţie în casă, eu răsfoiesc pozele din copilărie şi mă opresc la una care îmi este tare dragă, când eu aveam vreo cinci ani, iar fratele meu nu împlinise nici un an. Îmi amintesc cum părinţii invitau din când în când la noi acasă un fotograf pentru a imortaliza clipele copilăriei noastre. Un fapt neobişnuit pentru fiica mea, care s-a trezit deja în era fotografiilor digitale.

Astăzi fratele meu împlineşte frumoasa vârstă de 37 ani şi eu, cu mare drag îl felicit şi îi trezesc şi lui prin poza aleasă amintiri frumoase din copilăria noastră. Să ne fie sănătoşi părinţii!

Pe această notă plină de emoție, pornesc repede la oficiu, unde stau doar câteva ore, deoarece mă aşteaptă o deplasare în capitala de nord a republicii, unde ne întâlnim astăzi cu consilierii municipali pentru a discuta un proiect inovativ nu doar pentru municipiul Bălţi, ci şi pentru întreaga ţară. Discuţia de la Consiliul municipal nu este simplă, au apărut multe întrebări, dar nimeni nu pune la îndoială faptul că toți copiii victime ale violenţei au nevoie de asistenţă. Asta ne bucură. La întoarcere spre casă facem schimb de opinii cu colega mea Veronica şi ajungem să vizualizăm rezultatul, ne pomenim în 2019.

Seara mă întristează mult noutatea trecerii în nefiinţă a lui Dmitri Hvorostovski. L-am îndrăgit încă din adolescență, când i-am auzit prima dată interpretarea inconfundabilă la Teatrul de Operă din Chişinău.

Joi

Încep ziua cu discuţia cu un om tare drag mie, Natalia Dinu, de care mă leagă mulţi ani de colaborare şi prietenie frumoasă. Unul din produsele acestei colaborări este revista „Impact”, care a avut o viaţă lungă, însă în ultimii ani a fost înlocuită cu buletinele electronice, mijloace mai moderne de a comunica cu publicul larg. Răsfoind „Impact”-ul de la începutul anilor 2000, ajungem la concluzia că nu este acelaşi lucru... Plus, ne întreabă şi acum multă lume dacă mai edităm vreun „Impact”. Ne-am hotărât. Vom face o ediţie jubiliară, cu ocazia celor 20 de ani de activitate CNPAC, care vor fi marcaţi în 2018.

Între timp, colegele care au fost ieri la Străşeni, să organizeze Clubul 12 Plus, îmi împărtăşesc impresiile după întâlnirea cu un grup de adolescenţi. Deja de şase luni organizăm aceste cluburi, pentru a discuta cu tinerii despre siguranţă, le prezentăm site-ul www.12plus.md şi le răspundem la întrebări. Şi de data aceasta au apărut întrebări, subiecte noi care ne inspiră pentru noi vloguri, texte şi teste, pe care le publicăm pe platforma online.

După amiaza o dedic analizei proiectelor de acte normative, la care lucrăm cu echipa. O lege specială, legea intervievatorului, este preocuparea noastră de moment. Împreună cu colegele punem pe listă argumentele pentru ce ne trebuie această lege. Argumente avem multe, pentru că de 11 ani audierea legală a copiilor victime este un domeniu distinct în activitatea noastră. Am creat prima cameră de audiere din ţară, am instruit intervievatori conform standardelor internaţionale, săptămânal participăm în audierea copiilor. Iar săptămâna viitoare lista o vom completa, am decis să ne întâlnim cu cei opt intervievatori certificaţi din ţară.

Ajunsă acasă târziu şi foarte obosită, îmi revin imediat ce Daniel, soţul îmi arată noua achiziţie în colecţia noastră de clopoţei. Îi caut locul de onoare şi cu această ocazie rearanjez clopoţeii şi mă scufund în amintiri, care şi de unde îl avem, cine şi când ni l-a dat în dar. Emoţii pozitive.

Vineri

Ajung la birou mai devreme ca de obicei. Mi-am propus să reuşesc mai multe, după cum se spune: „cine se scoală mai devreme, mai departe ajunge”.

Să vedem dacă îmi va reuşi….

Pentru a face faţă unor sarcini complexe, îmi pun pe fundal cele „Patru anotimpuri” ale lui Vivaldi…Fac asta de fiecare dată când e nevoie de concentrare maximă. După o jumătate de zi de lucru la birou cu rapoarte pentru finanţatori, răspunsuri la emailuri, revizuire de bugete, îmi atrage atenţia ştirea că mama din Nisporeni care și-a abandonat cei patru copii a fost găsită… Mă întreb cum este posibil ca timp de două săptămâni vecinii, autorităţile să nu observe această situaţie ieşită din comun? Oare câte „şanse” i-au fost date acestei mame? Cine va răspunde şi ce lecţii vor fi învăţate? Sunt sigură că acest caz putea fi prevenit dacă autorităţile şi-ar îndeplini responsabilităţile aşa cu scrie legea.

La sfârşit de săptămână, după ce am trecut în revistă rapoarte cu zeci de copii care au beneficiat de asistenţă şi sute de profesionişti care au fost instruiți, rămân cu sentimentul că mai avem încă tare multe de făcut pentru a produce o schimbare în societatea noastră.

Începe weekendul, care se asociază cu discuţii în familie, plimbările în natură şi tradiţionala prăjitură cu fructe de sezon. Simt nevoia de reîncărcare a bateriilor.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG