Linkuri accesibilitate

„Poate că ar trebui să vedem și jumătatea plină a paharului”


Gheorghe Vlad Ciobanu.

Jurnalul săptămânal cu Gheorghe Vlad Ciobanu.

Născut în 17 martie 1959 la Hajdieni, raionul Glodeni. Activitatea în domeniul ziaristicii a început-o în 1981 în calitate de corespondent al gazetei „Scântea Leninistă”. Timp de patru ani a lucrat la „Moldova Socialistă”. Între 1989- 2004 a fost redactor-şef al ziarului M.A.I. „Scutul Legii”. A îndeplinit şi funcţiile de şef-adjunct al Direcţiei Relaţii cu Publicul, şef al Centrului de Presă al M.A.I. Grad de calificare—Maestru. Prin cumul a fost angajat al agenţiei “Moldpres”, al ziarului “Capitala”. De asemenea, paralel cu activitatea de bază, a lucrat în calitate de lector la facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării a Universităţii de Stat din Moldova. Apoi timp de 12 ani aceasta a fost funcţia de bază. Fondator şi redactor-şef al ziarelor „Stop”, „Poliţia”, „Carabinierii Moldovei”, „Paza”, „Криминальный калейдоскоп”. Coautor al volumelor „Alegem deputaţi ai poporului” şi „Poliţia Moldovei”.

Luni

Se zice că lunea e zi grea. Ce bine-ar fi dacă numai lunea. Viața, însă, ne demonstrează că și restul zilelor nu ne prea alintă cu mari plăceri. Criză de bani, criză de nervi, criză...

Dar poate nu chiar atât de sumbru este cotidianul nostru, precum îl descriem noi. Poate că ar trebui să vedem și jumătatea plină a paharului. Or, și o zi mohorâtă, ploioasă, considerată de mai toată lumea drept explicație a indispoziției noastre, zic, la o adică, ar fi și un temei de a ne bucura, căci o ploiță îl poate inspira nu doar pe unul Bacovia, ci și pe noi, muritorii de rând, în care, vorba vine, se ascunde o fire de poet. Iar dacă e să fim mai pragmatici și să lăsăm romantica la o parte, apoi o ploaie bună mai înseamnă și roadă, și o împrospătare de văzduh.

Haideți, deci, să încercăm a privi la viață ca la un dar de la Cel de Sus. Un dar frumos, ce merită a fi primit cu plăcere. În fiecare zi, inclusiv și lunea.

Marți

De dimineață, un cumătru de-al meu m-a rugat să merg cu el la o bază de metal uzat. Vroia să găsească acolo ceva ce s-ar potrivit pentru un rezervoar la un duș de vară. Așa s-a întâmplat că am ajuns pe la ora prânzului.

--Doamna Eugenia ia masa, - ne-a spus unul din cei câțiva bărbați care stăteau în preajma muntelui de fier vechi.

-- Bine, dar până una-alta, noi poate ne uităm să vedem ce ni se potrivește, - zic eu.

-- Nu, - fu răspunsul.—Dacă vă dăm voie vouă și vin și alții, atunci va trebui să le permitem și lor.

Argumentele noastre, precum că vrem doar să ne uităm nu au fost auzite.

Plictisiți de atâta așteptare, amicul meu făcu doi pașiși se apropie de o vechitură de metal și, cu un deget, bătu ușor cum ai bate în ușă.

--Măi omule, oare chiar nu înțelegi că acum la noi îi masa!—îl apostrofă un altul dintre bărbați.

-- Măi, ce lume! Până n-a pune laba – nu poate.

Cumătrul schiță un zâmbet și se retrase dincoace de ”linia de demarcare”. Nu știu la ce se gândea el, eu, însă, mă găndeam la nimicnicia noastră, la bădărănia noastră, a celor care ne declarăm că suntem un popor binevoitor, cu suflet mare. Mă gândeam cu jenă la acea ”labă” care, apropos, a unui medic fiind, a salvat sute, ori poate chiar mii de vieți omenești.

Constat cu regret că această pauză de masă e și o pauză în care ”se odihnește” și moralitatea. Și nu doar la poalele muntelui de fier vechi, ci în întreaga societate. O pauză non-stop.

Miercuri

De câteva zile, într-o formă sau alta, consumatorilor de informație li se oferă știri despre un caz tragic de la Edineț, unde un băiat de 14 ani, cu arma lui taică-său l-a împușcat pe un alt copil cu care erau prieteni de joacă. Ciar dacă uneori copiii pot da dovadă de o cruzime de nedescris, aș vrea să cred că în acest caz a fost vorba de un omor din imprudență.

Dramatică situație. Numai că drama constă nu doar în moartea unui copil care, ironia sortii, a fost înmormântat chiar în ziua lui de naștere, când avea să împlinească 7 anișori.

Vorba e că toți care ne-au servit știrea ne-au oferit și alte detalii: adolescentul—asasin și-a târât victima pâna la fântână, chipurile, pentru a o spăla de sânge și a scăpat cadavrul în fântână. Explicația e pe cât de absurdă, pe atât și de firească pentru copilul care, până la urmă, a venit cu o mărturisire falsă întru a-și atenua vinovăția. Dramatic, însă, e și faptul că nu putem garanta că această versiune stupidă justițiarii noștri ar putea s-o ia ca cea mai verosimilă, s-o ia drept adevăr, precum in cazul unui așa zis suicid, când un bărbat și-a pus capăt zilelor, împușcăndu-se în cap cu trei ( !) focuri de armă.

Joi

Cu directoarea școlii primare, la care mi-au învățat fiicele, locuim în același cartier. Ne cunoaștem bine, de aceea n-am putea spune că posibil să ne fi întâlnit, dar nu ne-am recunoscut. Astăzi, însă, soarta a vrut să ne încrucișeze drumurile și să ne dea și puțin răgaz nu doar pentru a ne saluta.

--Vă mai aduceți aminte de conflictul cela?—mă întrebă dânsa după ce am trecut de complezențe. Apoi, fără a mai aștepta răspunsul meu, mă informă că acea profesoară cu care avusei cândva un conflict, a fost concediată.

Au trecut ani buni de atunci, dar cazul îl țin bine minte.

Odată, fiica îmi vine acasă de la școală plângând.

--Vreau la suplimentar!—îmi zice ea în loc de explicații. Asta însemna că s-a trezit în ea marea dragoste pentru matematică și vrea să rămână după lecții la ore suplimentare la ”regina științelor. Până atunci nu frecventa acele ore, căci nouă, părinților, ni se părea că fata se descurcă binișor , ș-apoi nici ea nu prea ardea de dorință să-și pregătească temele ”în kolhoz”.

--”Cine-i la suplimentar să rămână în clasă, iar cine nu—la măturat în curtea școlii!” —așa ne-a zis învățătoarea, - îmi strecură printre lacrimi fiica.

Nu am fost niciodată împotrivă ca fetele mele să țină în mână mătura sau hîrlețul. Dar n-aș fi vrut ca acest lucru să fie ca o pedeapsă, ca ceva josnic.

Cu firea-mi cam aprinsă, la o adunare a părinților i-am spus-o tinerei învățătoare, fapt ce a adus-o până la lacrimi. Mai mult decât atât, s-a plâns și directoarei că i-aș fi șifonat autoritatea, spunându-i în public că nu-i pedagogic cum a procedat.

--Atunci am luat partea ei, căci ea mi-a descris situația puțin altfel, ca mai apoi să aflu adevărul de la alți părinți,--povestește directoarea.—Peste câtva timp, când mai că uitasem de acel incident, am fost nevoită s-o rog să scrie cerere de concediere. Aveam lipsă de cadre, dar nu am putut neglija indignarea câtorva mame care mi-au demonstrat că tânara învățătoare își da frâu liber mânilor. Am concediat-o ”din proprie inițiativă”.

Viața nu stă pe loc. Ai noștri copii cresc, alții le ocupă locul în bănci. E și firesc. Mă îngrozește, totuși, constatarea că încă multe curți școlare așteaptă a fi măturate. Numai nu de copii cu ochii în lacrimi.

Vineri

Obișnuiesc să fac piața sâmbăta ori duminica. Dar, având înțelegerea cu câțiva amici să mergem la pescuit am hotărât să fac cumpărături în zi de vineri.

Recunosc, îmi place să mă plimb printre tarabe. Nimeni nu se repede să-mi pună în straistă, cum spunea zilele trecute Andrei Strâmbeanu într-o emisiune televizată despre Nicolae Sulac. Și totuși. Dacă fructele și legumele îmi nimeresc în geantă doar după ce îmi golesc buzunarele, apoi piața îmi oferă un adevărat spectacol pe gratis.

Cartonașele cu prețuri, adică o parte din decorul acestui spectacol, nu știu de ce, dar aproape toate sunt acoperite fie de o banană, fie de un strugure, - în funcție de ce vinde comerciantul. Și ca să vezi coincidență: cifra cu lei se vede, dar cea care indică bănuții (ca regulă, acestea sunt 90-99, adică aproape un leu) nimerește sub mostra de marfă, de altfel ca și indicatorul cântarului.

Departe de mine gândul de a mă da în spectacol, o rog pe o vânzătoare să-mi facă vizibil ”decorul”, iscodind-o de ce procedează așa.

Știut lucru că oamenii caută ceva ieftin și bun. Despre bunătatea produselor, adică despre calitatea acestora vorbim mai des, iar despre șiretlicul cu prețul nu prea îngăduim să o facem.

A cumpăra o varză cu 5 lei kg sau cu 4 lei 99 de bănuți nu-i mare diferență. Dar dacă bănuții au fost camuflați rămâne doar cifra 4. Deci, diferența devine semnificativă și prețul mai atractiv, nu-i așa? Puțini dintre noi fac uz de calculator pentru a se convinge că au plătit, totuși, după prețul de pe cartonaș, adică au fost induși în eroare, au fost înșelați.

--Păi, trebuie și noi să supraviețuim cumva, -- își motivă trucul una din târgovețe.

Fiecare își câștigă bucățica cum poate. De ce, însă, n-am face-o fără a ne amăgi unii pe alții, fără a ne prosti?

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG